Pensionarea judecătorului Mustaţă, amânată de CSM până la o soluţie în dosarul penal

0 7

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat discutarea cererii de pensionare a judecătorului Stan Mustață, aflat în arest preventiv, având în vedere că acesta este suspendat din funcția de magistrat și așteaptă o soluție în dosarul penal în care este acuzat de fapte de corupție, au declarat vineri  reprezentanți ai CSM.

Cererea de pensionare a lui Stan Mustață, judecător suspendat al Curții de Apel București, a fost joi pe ordinea de zi a CSM.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat joi că nu este „sub nicio formă moral” ca un judecător arestat pentru corupție să solicite pensionarea din magistratură, arătând că o să aibă discuții pentru a se urgenta proiectul de lege promovat la începutul acestui an privind retragerea pensiilor de serviciu pentru magistrații corupți.

„Până nu avem modificat cadrul legal, aplicăm cadrul legal existent. Putem discuta despre o retragere a pensiei după aprobarea proiectului de lege în Parlament și sper să se întâmple acest lucru cât mai curând posibil. Ideea noastră a fost în primul rând de prevenție. Acest proiect de lege poate fi o formă de prevenție. Evident că el nu va putea să împiedice anumite persoane să săvârșească fapte de corupție, dar cu siguranță le va face să se gândească de două ori atunci când vor încălca legea”, a declarat Cazanciuc la Parlament, întrebat de jurnaliști cum comentează solicitarea judecătorului Mustață.

Și președintele CSM, Adrian Bordea, a susținut că nu este normal ca un judecător arestat pentru corupție să se pensioneze.

„Noi așteptăm ca Parlamentul să se pronunțe asupra inițiativei legislative pe care, împreună cu Ministerul Justiției, am înaintat-o. Sperăm că va fi maturitate și acolo și lucrurile vor căpăta dimensiunea pe care o dorim cu toții”, a spus Bordea.

Legea actuală permite magistraților să beneficieze de pensie de serviciu, chiar dacă sunt urmăriți penal, arestați sau trimiși în judecată pentru corupție.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Stan Mustață, judecător la Curtea de Apel București, pentru mai multe fapte de corupție, după ce a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile acestora.

El este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, șase infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata