Jeju, „insula iubirii”, destinaţie preferată pentru luna de miere

0

Insula sud-coreeană Jeju are toate meritele pentru a fi numită „insula iubirii”, oferind o ambianță și scene pentru toate gusturile, de la romantism idilic la un pronunțat erotism, comentează vineri EFE.

La distanță de numai o oră cu avionul de la Seul, insula Jeju a fost timp de generații destinația preferată pentru luna de miere în Coreea de Sud, datorită naturii sale exuberante și climei semitropicale, foarte căutată într-o țară care suportă temperaturi extreme pe timp de iarnă. Majoritatea perechilor sud-coreene aleg această destinație idilică, iar fotografiile de aici îi însoțesc toată viața.

Instalarea pe insula scăldată de apele Mării Galbene a parcului tematic ‘Jeju Loveland’ a revoluționat conceptul de destinație turistică prin excelență din Coreea de Sud.

Aici nu sunt personaje din povești sau din desene animate, ci peste o sută de mari sculpturi reprezentând posturi erotice, create de studenți de la facultatea de arte de la Universitatea Hongik (Seul), expuse într-o incintă foarte îngrijită, decorată cu fântâni, grădini și flori. Unele dintre figuri par a se lua la întrecere cu Kama Sutra.

Vizitele în ‘parcul tematic al sexului’ sunt interzise celor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Ele nu pot dura mai mult de 40 de minute în timpul zilei și 50 de minute noaptea. Parcul se deschide la ora 09:00 și se închide la miezul nopții.

Toate statuile sunt însoțite de un mic comentariu umoristic. Se pot vedea, de asemenea, înregistrări video, aplicații interactive, expoziții cu conținut sexual. Pentru familii, totul a fost gândit în acest original parc: la intrare există un loc special unde copiii rămân cât timp părinții se bucură de plimbare.

‘Jeju Loveland’, situat în apropierea aeroportului de pe insulă, a devenit și un pol de atracție turistică pentru străini, mai ales pentru cei proveniți din foarte apropiata Japonie. Potrivit organizatorilor, ‘Jeju Loveland’ rupe cu tabuurile legate de sex, iar vizitatorul ‘poate aprecia frumusețea naturală a sexualității’.

Insula Jeju este considerată una dintre principalele atracții turistice din lume, cu peste șapte milioane de vizitatori pe an. Printre curiozități se numără și ‘bunicile scafandru’, femei dintre care unele au chiar și 80 de ani și care continuă să se scufunde în mare, căutând, printre altele, alge. ‘Fac acest lucru de când aveam 16 ani și dacă renunț nu mă simt bine’, spune una dintre ‘bunici’.

Insula Jeju este și habitatul natural a peste două mii de specii și atrage, de asemenea, prin peisajul său vulcanic. Hallasan, principalul munte al insulei, este un vulcan stins din care cu secole în urmă au curs râuri de lavă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.