Ministrul britanic de interne anunţă o nouă linie dură împotriva imigraţiei

0 17

Ministrul britanic de interne, Theresa May, a semnalat joi, 29 mai, adoptarea unei noi linii dure de către guvernul de la Londra în problema imigrației provenite din statele Uniunii Europene, în contextul diviziunilor interne din cadrul taberei conservatoare asupra modului în care trebuie răspuns victoriei formațiunii UKIP la recentele alegeri europene, scrie Daily Mail.

Theresa May a precizat că executivul din care face parte dorește să revizuiască radical regulile privind libertatea de circulație, pentru a diminua ‘abuzurile’ ce rezultă din acest drept. Intenția guvernului de la Londra ar fi să se restricționeze imigrația din noile state ale UE până când economia acestora va ajunge la același nivel cu cea a Marii Britanii. Aplicarea acestei reguli ar însemna că imigranții proveniți din țări dezvoltate, precum Franța, ar avea acces liber în Marea Britanie, în timp ce imigranții veniți din state mai sărace, ca România și Bulgaria, vor fi supuși restricțiilor.

De asemenea, Theresa May susține că lucrează intensiv la elaborarea unor măsuri pentru prevenirea abuzurilor și pentru împiedicarea imigranților ilegali să se instaleze pe teritoriul britanic, dar și pentru reducerea stimulentelor ce atrag în Marea Britanie imigranții din UE.

Aceste precizări survin la o zi după ce publicația The Sun a scris că ministrul de externe William Hague s-ar fi opus unor măsuri mai severe antiimigrație, pe care le-ar considera imposibil de aplicat. Însă un purtător de cuvânt al Internelor susține că nu există nicio neînțelegere între premierul David Cameron și cei doi miniștri menționați.

În același timp, fostul ministru conservator de finanțe, Norman Lamont, a afirmat că o imigrație necontrolată va avea ‘consecințe serioase’ pentru societatea britanică și i-a criticat pe foștii membri ai guvernului laburist Alan Milburn și John Hutton, acuzându-i că exagerează beneficiile economice ale imigrației. Aceștia din urmă îi ceruseră liderului laburist, Ed Miliband, ca, în loc să facă concesii, să-și arate convingerile, să nu dea înapoi ‘în fața miturilor și temerilor celor care pledează împotriva imigrației’ și să iasă la luptă.

Norman Lamont s-a declarat ‘în favoarea unei economii deschise așa cum am avut timp de decenii, dar care să nu necesite o imigrație masivă’ și este de părere că neelaborarea unei politici mai stricte privind imigrația nu ar răspunde așteptărilor a trei sferturi din populația britanică. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata