„Parlamentulul Copiilor” a adoptat două proiecte de lege

16

Aproape 150 de elevi de la Școala Centrală, Liceele „Cervantes” și „Sava” au format duminică, 1 iunie, „Parlamentul copiilor”, simulând o ședință de plen a Camerei Deputaților, în care au adoptat două proiecte de lege.

Ședința a fost condusă de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

„O să vedeți foarte multe lucruri în Parlament, o să vedeți cum lucrăm noi, deputații, uneori bine, alteori mai puțin bine, important este să ne facem treaba. Dincolo de scandalurile pe care le vedeți la televizor, trebuie să rețineți că politica înseamnă să faci ceva pentru cei din jurul tău, fie că sunt cei din blocul tău, cei de pe strada ta, din orașul tău sau din țara ta. Important este să te implici și aș vrea ca dumneavoastră să fiți mai buni decât noi, cei care suntem astăzi la conducerea României, iar cei care visează să plece din țară să fie din ce în ce mai puțini. Sper ca unii dintre voi să revină în aceste bănci, peste 20 de ani”, a spus Zgonea la începutul ședinței. Cei 146 de „parlamentari” au propus două proiecte de lege pe care le-au adoptat, după mai multe dezbateri și amendamente propuse și susținute.

Citeste si:  Votul în Diaspora continuă în 816 secții din Asia, Europa, Africa și America

Cele două proiecte de lege prevăd individualizarea orarului școlar și obligativitatea ca în învățământul preuniversitar să se organizeze cursuri exclusiv în prima parte a zilei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata