Retrospectiva economică (săptămâna 26 mai – 1 iunie)

Nivelul deficitului bugetar, care s-a situat, după primele patru luni ale anului în curs, la 0,28% din PIB, față de 1,19% din PIB aferent aceleiași perioade din 2013, revizuirea ușor în sus anunțată de Comisia Națională de Prognoză a estimărilor privind creșterea economică a României în 2014 și 2015, la 2,5%, respectiv, 2,6%, precum și anunțurile ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, privind colectarea, până în prezent, a peste 500 de milioane de lei din taxa pe construcțiile speciale și a faptului că obiectivul său ‘zero’ este reducerea contribuțiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale, subiect ce va fi discutat săptămâna viitoare cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, s-au numărat printre principalele subiecte dezbătute în săptămâna 26 mai – 1 iunie.

Prezentăm în continuare cele mai importante știri difuzate în săptămâna care s-a încheiat duminică și subiectele de urmărit în săptămâna 2 — 8 iunie 2014.

* Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut, în luna aprilie 2014, cu 0,2% (-0,1 % în termeni reali) față de martie, până la nivelul de 218,299 miliarde de lei, arată datele Băncii Naționale a României /BNR/, publicate luni.

* Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 0,5% în aprilie 2014, față de martie, depășind ușor 215 miliarde de lei, arată datele Băncii Naționale a României /BNR/, publicate luni. Conform sursei citate, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,8%, până la 81,771 miliarde de lei. La 30 aprilie 2014, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 6,2% (4,9 % în termeni reali) față de 30 aprilie 2013.

* Banca Comercială Română (BCR) a adjudecat proiectul imobiliar ‘Silver Mountain’ situat în Poiana Brașov, pentru aproape 50 de milioane de euro, precum și un teren cu o deschidere de 242 m la lacul Snagov, contra sumei de peste 2,28 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Euro Insol, lichidatorul judiciar al INR Management Real Estate SRL.

* Banca Centrală Europeană este vigilentă în privința riscurilor provocate de inflația scăzută și trebuie să fie pregătită să adopte măsuri dacă apar dificultăți în zona euro din cauza creșterii slabe a prețurilor, a afirmat luni președintele BCE, Mario Draghi, transmite CNBC.

* Lipsa cronică de lichiditate a Bursei de Valori București/ BVB/ ar putea crea probleme fondurilor de pensii private, iar în 2-3 ani este posibil ca banii administrați de acestea să înceapă să iasă din țară, a declarat, luni, la Forumul Internațional de Asigurări FIAR de la Brașov, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară/ ASF/, Ion Giurescu.

* Adoptarea legii privind constituirea, organizarea și funcționarea Corpului Experților și Evaluatorilor Tehnici Auto din România (CEETAR) ar aduce prejudicii majore asiguraților și pieței locale de asigurări, afirmă, într-un comunicat, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR).

* Societatea Națională Nuclearelectrica are programate pentru anul acesta cheltuieli de investiții de 562,514 milioane lei, conform bugetului de venituri și cheltuieli publicat în Monitorul Oficial. Veniturile totale ale societății sunt estimate la 1,822 miliarde, iar cheltuielile la peste 1,782 miliarde lei, Nuclearelectrica urmând astfel să încheie anul cu un profit contabil de 27,9 milioane lei.

* Numărul firmelor radiate a scăzut, în primele patru luni din 2014, cu 2,87%, la 28.437 firme, față de 29.278 în perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București — 3.453 de firme și în județele Bihor — 1.353, Constanța — 1.199 și Iași — 1.147.

* Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ a împrumutat luni 820 de milioane de lei de la nouă bănci, prin certificate de trezorerie cu discount cu scadența la un an, la un randament mediu de 2,49%. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 800 de milioane de lei, dar băncile au depus oferte de 1,56 miliarde de lei.

* Încrederea consumatorilor din Germania a ajuns în mai la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, deoarece criza din Ucraina nu a atenuat apetitul pentru cumpărături al germanilor, care au devenit mai optimiști privind perspectivele celei mai mari economii europene, transmite Reuters. Compania de cercetare de piață GfK a anunțat luni că indicele privind încrederea consumatorilor, bazat pe un studiu efectuat în rândul a 2.000 de germani, a fost de 8,5 puncte în mai, a patra lună consecutivă de creștere și cel mai ridicat nivel din ianuarie 2007. Indicele este în linie cu estimările analiștilor intervievați de Reuters.

* Banca centrală a Rusiei a dispus, luni, subsidiarelor din Crimeea ale unui număr de nouă bănci ucrainene să își înceteze operațiunile, transmite Interfax. Băncile afectate de această decizie sunt Oshchadbank, Marfin Bank, Ukrsotsbank, UkrSibbank, Delta Bank (Kyiv), CityCommerce Bank, Forum Bank (Kyiv), AvtoKrazBank și Platinum Bank. Clienții băncilor respective vor fi despăgubiți cu ajutorul unui fond care protejează drepturile deponenților bancari din Crimeea.

* Numărul total de carduri bancare emise de instituțiile financiare din China a ajuns la 4,39 miliarde, la sfârșitul primului trimestru, ceea ce înseamnă că numărul mediu de carduri per capita în China este de 3,24, arată datele comunicate luni de Banca centrală a Chinei, transmite Xinhua. Pe categorii, numărul cardurilor de debit este de 3,98 miliarde, în timp ce 414 milioane sunt carduri de credit.

* Deficitul bugetar s-a situat, după primele patru luni ale anului în curs, la 0,28% din PIB, față de 1,19% din PIB aferent aceleiași perioade din 2013, potrivit datelor publicate, luni, de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

* România a depășit Ungaria în clasamentul celor mai atractive țări pentru investiții străine în Europa Centrală și de Est (CEE) în 2014, situându-se pe locul al treilea în regiune, după Polonia și Cehia, conform raportului anual EY — European Attractiveness Survey.

* Transgaz, operatorul de transport și sistem al gazelor naturale, a propus Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ca întregul consum de gaze al țării în luna iunie să fie acoperit din producția internă, fără ca România să mai apeleze la importuri, potrivit unui document postat pe site-ul ANRE.

* Declarațiile depuse pentru impozitul pe construcțiile speciale însumau, luni, aproximativ un miliard de lei, dublu față de suma prevăzută în buget, a anunțat marți Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

* Reducerea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) cu un punct procentual ar însemna un efort bugetar de un miliard de lei anual, a declarat, marți, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, la o conferință de specialitate.

* România poate să se mențină pe primele locuri în Europa la producția agricolă, dacă va reuși să convingă Comisia Europeană să nu mai fie interzise anumite substanțe absolut necesare în tratarea semințelor, a declarat, marți, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o conferință pe teme agricole.

* Subscrierile la asigurările auto obligatorii RCA au crescut la 701 milioane lei în primul trimestru din 2014, iar tarifele medii la RCA au crescut cu 7%, a declarat, marți, la Forumul Internațional de Asigurări FIAR, la Brașov, Albin Biro, membru al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară/ASF/.

* Agricultura a generat creștere economică și locuri de muncă în ultimii doi ani și cu accent mai puternic în 2013, contribuind la Produsul Intern Brut (PIB) cu 5,6%, a declarat, marți, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o conferință pe teme agricole.

* Uniunea Europeană pierde în fiecare zi 275 de hectare de terenuri agricole, echivalentul a 360 de terenuri de fotbal, din cauza presiunii asupra mediului și resurselor naturale, a declarat, marți, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltarea Rurală, Dacian Cioloș.

* Parcul natural Văcărești ar putea fi amenajat și deschis bucureștenilor, fără a afecta habitatele, până la sfârșitul acestui an și se vor găsi formule de despăgubire, deoarece dreptul de proprietate trebuie să fie sacru și inviolabil, a declarat Anne-Marie Jugănaru, secretar de stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/.

* Europa de Est, care a atras investiții substanțiale în anii 2000, a fost marele perdant în urma crizei, cu o scădere de 12% a numărului de proiecte de investiții, în timp ce Europa de Vest a înregistrat o creștere de 19%, arată raportul anual EY — European Attractiveness Survey care compară situația din 2009-2013 cu cea din 2004-2008.

* Piața de leasing financiar din România a înregistrat un volum total de finanțări noi în valoare de 310 milioane euro, în trimestrul unu 2014, în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului 2013, au anunțat, marți, reprezentanți ai Asociației Societăților Financiare din România (ALB), într-un comunicat.

* România și țările din estul Europei se află la o treime față de țările din Europa de Vest din punct de vedere al producțiilor agricole la hectar și de aceea cred că există un potențial de producție care poate fi valorificat prin Politica Agricolă Comună, a declarat, marți, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltarea Rurală, Dacian Cioloș.

* Sectorul comunicațiilor este unul important pentru România și mizăm, în exercițiul financiar al Uniunii Europene /UE/ pentru perioada 2014-2020, pe un sprijin de cel puțin 500 milioane de euro, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe internaționale de specialitate, Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informațională.

* Cele mai mari bănci din zona euro vor fi nevoite să plătească un comision anual de până la 15 milioane de euro fiecare pentru a fi supravegheate de Banca Central Europeană, a anunțat marți BCE, transmite AFP. Comisionul anual ar urma să fie plătit în data de 1 iulie a fiecărui an.

* Aproximativ patru milioane de persoane s-au alăturat șomerilor din întreaga lume în 2013, al căror număr total se ridică în prezent la 199,8 milioane de persoane, arată raportul anual publicat marți de Organizația Internațională a Muncii (OIM), o agenție a Organizației Națiunilor Unite (ONU) cu sediul la Geneva, transmite AFP. Pentru acest an, OIM se așteaptă la creșterea numărului șomerilor din întreaga lume cu 3,2 milioane de persoane până la 203 milioane de șomeri la nivel mondial.

* Statul analizează posibilitatea acordării unor ajutoare marilor consumatori de gaze naturale, fie sub forma unor măsuri fiscale, fie prin măsuri administrative sau ajutoare de stat, având în vedere că cei doi producători locali de gaze naturale țin prețurile ridicate pentru a-și maximiza profiturile, a declarat marți ministrul Economiei, Constantin Niță.

* Comisia Națională de Prognoză a revizuit ușor în sus prognoza privind creșterea economică a României în 2014 și 2015, la 2,5%, respectiv, 2,6%. Conform Prognozei pe termen mediu 2014-2017 — scenariul pentru programul de convergență, în 2014 Produsul Intern Brut se va ridica la 662,3 miliarde lei, iar în 2015 la 698,6 miliarde lei.

* O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) se va afla la București, în perioada 2 — 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, potrivit unui comunicat al FMI.

* Comisia Națională de Prognoză estimează pentru acest an un curs mediu de 4,48 lei/euro, în creștere cu trei bani față de cel estimat în prognoza de iarnă, de 4,45 lei/euro. Conform Prognozei pe termen mediu 2014 — 2017 — scenariul pentru programul de convergență, în 2015 un euro va fi cotat la 4,45 lei/euro (4,40 lei/euro prognoza anterioară), în 2016 la 4,42 lei/euro (4,40 lei/euro anterior) și în 2017 la 4,4 lei/euro (4,37 lei/euro în prognoza de iarnă).

* Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a convocat, miercuri, Adunarea Generală a Creditorilor, singurul punct de pe ordinea de zi fiind aprobarea unui onorariu de performanță de 3,2 milioane de euro, la care se va adăuga TVA, pentru întreaga procedură de insolvență a companiei, potrivit convocatorului ședinței.

* Hotărârea referitoare la eliminarea certificatelor verzi pentru industrie intră în Guvern săptămâna viitoare, după ce proiectul a fost modificat în urma discuțiilor cu părțile implicate, a anunțat marți ministrul Economiei, Constantin Niță.

* Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) organizează licitație pentru finalizarea Autostrăzii Brașov — Târgu Mureș — Cluj — Oradea, secțiunea Suplacu de Barcău — Borș, valoarea estimată a contractului, fără TVA, fiind cuprinsă între 987,1 milioane de lei și 1,185 miliarde de lei, potrivit unui anunț de participare publicat de CNADNR pe site-ul de achiziții publice.

* Planul de management al obiectivului „Amenajare plajă Sulina’ se află în faza finală de avizare interministerială, iar aplicarea măsurilor de conservare a speciilor de floră sălbatică va scoate România de sub infringement în acest caz, a declarat secretarul de stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice Anne-Marie Jugănaru.

* Numai 30% din culturile agricole din România sunt asigurate, cu toate că piața de asigurări agricole a crescut an de an, atât pe segmentul de culturi agricole, cât și pe cel de animale, a declarat, marți, Lucian Marin, director general al companiei Gothaer Asigurări Reasigurări, responsabil al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare /UNSAR/ pentru secțiunea de asigurări agricole.

* România a investit aproape trei miliarde de euro în perioada 2007—2013 prin măsurile de agromediu, alte trei miliarde de euro urmând să fie puse la dispoziție în următorii șapte ani, a declarat, marți, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o conferință pe teme agricole.

* Termenul pentru depunerea ofertelor de preluare a Oltchim este 6 iunie, a anunțat marți ministrul Economiei, Constantin Niță, la o conferință de specialitate.

* Inspectorii antifraudă fiscală au finalizat acțiuni de control realizate la nivel național prin care au identificat prejudicii totale de 7,3 milioane lei în domeniul producerii și comercializării produselor accizabile și au întocmit sesizări penale în acest sens, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

* Impozitarea ridicată a forței de muncă este un obstacol în calea creșterii economiei, zona euro trebuie ‘să se reformeze în comun’, iar reducerile de taxe la nivel național ar trebui să fie coordonate în Europa, a afirmat marți șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, într-un discurs rostit la Berlin, transmite Reuters.

* Banca Națională a Ungariei (NBH) a decis să reducă în continuare dobânda de politică monetară, pentru a 22-a lună consecutiv, după ce prețurile de consum au scăzut în aprilie cu 0,1%, transmite Bloomberg. În linie cu așteptările analiștilor, comitetul de politică monetară de la NBH a redus, marți, dobânda-cheie cu 10 puncte de bază, până la nivelul record de 2,4%.

* Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) organizează licitație pentru servicii de supervizare pentru elaborarea proiectului tehnic, detaliilor de execuție și construcția Autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, sector km 0+000 — km 8+225, valoarea estimată a contractului, fără TVA, ridicându-se la 1,426 milioane de lei, potrivit unui anunț de participare publicat marți de CNADNR pe site-ul de achiziții publice.

* Rata medie anuală a inflației va fi, în 2014, de 2,2%, la finele anului, Indicele Prețurilor de Consum (IPC) urmând să înregistreze o creștere de 3,5%, conform Prognozei pe termen mediu 2014 — 2017 — scenariul pentru programul de convergență, elaborată de Comisia Națională de Prognoză.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.