România, campioană la Art-Football la Moscova

Naționala artiștilor-fotbaliști a României a obținut la Moscova titlul de campioană mondială la Art-Football – 2014, informează un comunicat al Ambasadei României în capitala Rusiei.

În perioada 23 mai — 2 iunie, la Moscova, s-a desfășurat cea de-a 4-a ediție a Festivalului de muzică și fotbal Art-Football (Campionatul mondial Art-Football), organizat cu sprijinul Guvernului rus, al administrației orașului Moscova și al președintelui FIFA, Sepp Blatter.

La competiția din acest an, echipa națională a artiștilor-fotbaliști a României a devenit campioană mondială, câștigând în finală, pe 1 iunie, cu 4-3 (după executarea loviturilor de la 11 metri), într-un meci împotriva selecționatei Israelului. Locul al 3-lea a fost ocupat de echipa Rusiei.

Naționala artiștilor-fotbaliști a României a beneficiat de o puternică susținere din partea Ambasadei României în Federația Rusă pe toată durata evenimentului. Reprezentanța diplomatică a României la Moscova a mobilizat personalul din ambasadă, precum și pe membrii comunității românești din capitala rusă, astfel că românii aflați la Moscova au participat în număr mare la toate etapele Campionatului Mondial ‘Art-Football’.

Citeste si:  Comisia de muncă a Camerei a redus vârsta de pensionare pentru femei la 63 de ani

În afară de spectacolul sportiv, reprezentanții echipei României au susținut concerte de muzică pe scenele amenajate special în acest scop în parcul „Sokolniki” și pe stadionul „Lokomotiv” din Moscova, artiștii români fiind bine primiți și aplaudați atât de românii din Rusia, prezenți în număr mare la eveniment, cât și de publicul local.

Ambasadorul Vasile Soare a felicitat echipa pentru succesul obținut, a mulțumit pentru spectacolul sportiv și artistic oferit și a subliniat că la Moscova sportivii-artiști vor beneficia întotdeauna de tot sprijinul Ambasadei României.

Citeste si:  Tentativă de luare de ostatici la o şcoală din Moscova: Atacatorul - un elev de nota zece

În 2014, la Campionatului Mondial Art-Football au participat, în total, 16 echipe de artiști-fotbaliști, reprezentând următoarele țări: Brazilia, Coreea de Sud, Estonia, Germania, Iran, Israel, Italia, Japonia, Kazahstan, Marea Britanie, Olanda, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Turcia.

Reprezentativa de artiști-fotbaliști a României a făcut parte din grupa C (fiind cap de serie, după ce, în 2013, a devenit vice-campioană mondială), alături de Slovacia, Coreea de Sud și Italia, pe care le-a învins cu 5-3, 7-1 și, respectiv, 7-1. În semifinală, selecționata României a învins Brazilia cu 2-1.

Citeste si:  Reguli de bază pentru a trăi la Moscova

Din naționala de artiști-fotbaliști a României fac parte soliștii Adrian Enache, Aurelian Temișan, Andrei și Kamara (trupa Alb-Negru), Tavi Clonda, Marian Bogdan Tașcău și Varniote Rareș (Trupa Free Deejays), Pepe, interpretul francez Ralflo, Mihai Sturzu (Trupa HI-Q), Bogdan Andraș (Trupa Ro-Mania), Ștefan Ciobanu, Jimmy Dub, realizatorii Dani Oțil („Neața cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1), Cornel Păsat (Trupa Flamingo Boys), actorii Lucian Ghimisi (directorul teatrului „Ion Creangă”), Andrei Duban, Andrei Mateiu și mulți alții. Din lotul echipei mai fac parte foștii fotbaliști internaționali Daniel Chiriță și Robert Niță, iar fostul jucător internațional Cristian Buturugă (FC Argeș) este antrenorul echipei artiștilor-fotbaliști a României. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata