Uma Thurman şi Quentin Tarantino au devenit oficial un cuplu, la 20 de ani de la „Pulp Fiction”

9

Relația dintre regizorul Quentin Tarantino (51 de ani) și actrița Uma Thurman (44 de ani) a depășit cadrul profesional, iar cei doi au devenit oficial un cuplu, informează ziarul spaniol ABC.

Prima dată când Uma a jucat într-un film al lui Tarantino a fost în ‘Pulp Fiction’, în 1994. Zece ani mai târziu ei au repetat tandemul cu cele două filme din saga ‘Kill Bill’. Da a trebuit să treacă două decenii pentru ca prietenia lor de atunci să se transforme într-o relație de iubire.

Citeste si:  Liderii zonei euro zone nu exclud falimentul Greciei

Cel puțin așa asigură presa britanică și cea americană, după apariția împreună a lui Thurman și a lui Tarantino pe covorul roșu de la Cannes. Chimia dintre cei doi era evidentă, iar un lucru cert este că ambii s-au despărțit de partenerii lor iar acum sunt din nou singuri.

Uma s-a despărțit de Arpad ŤArkiť Busson, logodnicul său de peste o lună. Thurman a fost de două ori căsătorită (cu Gary Oldman și Ethan Hawke), în timp ce Tarantino nu a trecut încă pe la ofițerul stării civile, deși printre cuceririle sale figurează Mira Sorvino și Sofia Coppola.

Citeste si:  Rezervele subterane de apă ale planetei sunt în pericol

‘El (Quentin) a îndrăgit-o întotdeauna (pe Uma) și au făcut un pas înainte în prietenia lor’, asigură Us Weekly. Adevărul este că la petrecerile la care au participat la Cannes, cei doi nu și-au ascuns gesturile de tandrețe și confidențele, conchide ABC. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata