Constanţa: Patronii restaurantului unde trei dansatoare au murit într-un incendiu, cercetaţi penal

34

Patronii restaurantului libanez, unde la începutul lunii aprilie trei dansatoare au murit într-un incendiu, sunt cercetați penal, procurorii Parchetului General dispunând, marți, anchetarea acestora pentru infracțiuni în domeniul calității construcțiilor.

Totodată, împotriva celor doi inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar.

„În continuarea cercetărilor în cauza privind incendiul produs în Restaurantul Beirut din municipiul Constanța, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 2 iunie 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de: Karam George, SC Middle East Partners SRL, Pavel Constantin și SC Tinel Cristi SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcții”, au informat, printr-un comunicat remis presei, reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citeste si:  Medicul Mohamad Yassin, arestat preventiv

Potrivit acestora, din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2013 — februarie 2014, în lipsa oricăror proiecte, avize, autorizații, fără respectarea reglementărilor privind stabilitatea și rezistența în construcții, Karam George — în calitate de administrator și asociat majoritar al firmei SC Middle East Partners SRL, precum și Pavel Constantin, în calitate administrator și asociat unic al SC Tinel Cristi SRL, au modificat prin supraetajare (mansardare) o construcție din lemn ridicată anterior în curtea unui imobil din Constanța.

Citeste si:  Preşedintele CNA, Laura Georgescu, s-a prezentat la DNA

În spațiul respectiv au amenajat restaurantul Beirut, „folosind soluții și metode de construire adoptate de către cei doi administratori (care nu aveau studii și cunoștințe temeinice de specialitate), cu consecința decesului a trei persoane, a vătămării corporale a altor două și distrugerea imobilului modificat, în urma incendiului produs”, conform anchetatorilor.

Aceștia au precizat că la fața locului s-a constatat că imobilul în cauză a suferit prăbușiri și deplasări ale structurii de rezistență, respectiv prăbușiri ale acoperișului construcției și podelei mansardei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata