Peste 1.000 de elevi pot experimenta viaţa de student

15

Peste 1.000 de elevi de clasa a XI-a din toată țara pot experimenta viața de student în România prin intermediul programului ”Universități de Vară pentru Elevi”, lansat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE).

Potrivit unui comunicat de presă al ANOSR remis joi , proiectul își propune să vină în ajutorul elevilor indeciși în privință facultății pe care vor să și-o aleagă sau a celor care vor să vadă dacă facultatea la care se gândesc să meargă li se potrivește sau nu.

Citeste si:  Sorin Cîmpeanu: Toţi elevii vor avea manuale

Absolvenții clasei a XI-a pot încerca viața de student aplicând la una din cele 14 universități din 10 centre universitare implicate în proiect, inițiativa reprezentând cel mai amplu și complex proiect de acest gen din România.

Astfel, timp de 14 zile, elevii vor avea ocazia să meargă la cursuri și seminarii, vor da examene, vor participa la traininguri, vor avea ocazia să dezbată probleme importante pentru educație.

ANOSR precizează că înscrirea la proiect se poate face accesând website-ul www.universitatipentruelevi.ro, unde cei interesați vor găsi toate informațiile necesare despre proiect.

Citeste si:  Un conflict ruso-cecen dintr-o tabără de vară ameninţă Jocurile Olimpice de la Soci

Universitățile în care ANOSR implementează proiectul sunt: Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie’ Iuliu Hațieganu’ din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea’ Alexandru Ioan Cuza’ din Iași, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Universitatea din Oradea, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava și Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Citeste si:  TRANS-SPEED SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

Proiectul este susținut de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Educației Naționale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata