Mihai Daraban, noul preşedinte al CCIR ales de Adunarea Generală

Adunarea Generală a Camerei de Comerț și Industrie a României l-a ales vineri, 6 iunie, pe Mihai Daraban în funcția de președinte al instituției, încheindu-se astfel perioada de interimat.

Mihai Daraban a fost ales cu 34 de voturi pentru și 5 împotrivă. În locul lăsat liber în funcția de vicepreședinte al CCIR a fost ales Nicolae Tudorescu, președinte al Camerei de Comerț și Industrie Mehedinți și director general la Hidroelectrica, sucursala Porțile de Fier.

Alegerile au avut loc ca urmare a demiterii, pe 11 aprilie 2014, a fostului președinte, Mihail Vlasov.

„Dorim să devenim parteneri ai decidenților politici în ceea ce privește politicile economice. Nu sunt membru al nici unui partid politic, iar singura mea preocupare este să avem un dialog real ca parteneri cu mediul decizional. Sperăm să monitorizăm actele normative cu impact asupra mediului economic astfel încât să avem dialoguri constructive. De asemenea, vrem să avem parteneriate și cu asociațiile patronale, să construim un mediu economic sănătos”, a spus Mihai Daraban.

Fiscalitatea și sectorul energetic sunt principalele direcții pe care noua conducere a CCIR își va focaliza activitatea.

„Sunt de acord cu exploatarea resurselor naturale. Desigur, dacă le avem aceasta nu se poate ști decât dacă vom permite explorarea lor”, a precizat Mihai Daraban.

Noul președinte al CCIR, care va deține acest mandat până în decembrie 2017, a precizat că Romexpo este o prioritate pentru activitatea CCIR.

„Toate târgurile din București trebuie să se țină la Romexpo. Angajații vor da cu subsemnatul dacă vreun târg sau expoziție nu se va organiza la Romexpo. Dacă Romaero Băneasa dă spațiu expozițional cu 4 euro, de exemplu, noi trebuie să-l dăm cu 3 euro. Dacă Primăria oferă gratuit Piața Constituției pentru o expoziție de amploare, trebuie să dăm și noi tot gratuit pentru a monopoliza astfel toate manifestările din București. Singura scuză a angajaților va fi că Romexpo este plin și de aceea nu poate primi alte manifestări”, a spus Mihai Daraban.

La finalul anului 2013, Romexpo a avut un profit de circa 200.000 euro, considerat însă prea mic pentru posibilitățile centrului expozițional. Conform conducerii CCIR, Romexpo trebuie să aducă minimum 2 milioane euro profit.

Pentru perioada imediat următoare, noua conducere a CCIR are în vedere continuarea halei de 32.000 metri pătrați aflate în incinta Romexpo. Pentru finalizarea acestei hale, care va deveni o sală de conferință multifuncțională, vor fi necesare investiții de circa 12 milioane euro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.