Iohannis: Este o posibilitate să reuşim în 2015 să revenim la guvernare

Liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, este de părere că liberalii vor putea să revină la guvernare mai degrabă anul viitor, dacă vor iniția, alături de parlamentari ai altor grupuri politice, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, care să fie aprobată de către plenul reunit al Parlamentului.

„Categoric, da (se are în vedere intrarea la guvernare — n.r.), cât de repede se poate. Nu cred că este realist să ne gândim că decembrie ne va duce la guvernare, dar cred că este o posibilitate să reușim în 2015, dacă îi vom convinge și pe alții să vină alături de noi și, printr-o moțiune de cenzură, să schimbăm Guvernul.

Dacă nu, varianta este sfârșitul lui 2016, când avem alegeri parlamentare, și eu sunt cred că putem până atunci să convingem suficient de mulți alegători să acesta este proiectul pe care l-au așteptat. Până în 2016, majoritățile se fac și se desfac în acest Parlament, dar există oarecare lejeritate de trecere dintr-o parte în alta în funcție de interesul politic. Acest mod de a face politică cred că se poate folosi și în sens pozitiv, convingând grupuri parlamentare că noi avem o abordare mai bună și să vină alături de noi”, a spus acesta, duminică, într-o emisiune la ProTv.

Citeste si:  Lucia Varga, noua preşedintă a Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale

Iohannis a subliniat că președintele Traian Băsescu „nu a fost și nu este implicat nici măcar în antamarea discuțiilor” dintre PNL și PDL, adăugând că liberalii nu au purtat, până la acest moment, o discuție cu privire la propunerea PNL-PDL de premier.

Pentru el, atât viitorul premier propus de PNL-PDL, cât și candidatul comun la alegerile prezidențiale vor fi supuși unor proceduri de selecție, bazate pe rezultatele înregistrate în sondajele de opinie.

„Eu mă consider un candidat bun, dar și domnul Cătălin Predoiu este un candidat bun. Nici nu vreau eu să fac o afirmație cine va fi ales. Eu vorbesc despre mine ca despre un posibil candidat al PNL. După ce Congresul PNL va stabili cine este candidatul, vom intra într-o fază de sondaje cu candidatul cunoscut din partea PDL, domnul Predoiu, și vom vedea ce ne arată sondajele. Dacă ne vor arăta o diferență mare, este relativ simplu. Se ia o decizie politică pentru cel care este mai bine poziționat. Dacă sondajele arată că au potențial de creștere asemănător, va trebui fie aprofundată sondarea, fie decizia politică va trebui luată după alte criterii”, a precizat acesta.

Citeste si:  Moţiunea de cenzură: Guvernul Ponta 3 duce România în perioada de dinainte de 1989

Klaus Iohannis crede că Victor Ponta va fi candidatul la prezidențiale din partea PSD, criticând totodată afirmațiile lansate de către liderul social-democrat la adresa sa.

„Părerea mea strict personală este că da (va candida Victor Ponta — n.r.). Vom vedea până la urmă. (…) Domnul Ponta spunea despre mine că aș fi fost împins în față de anumite structuri, lucru care mi se pare o afirmație forțată și care nu ar fi trebuit spusă de un prim-ministru. Nu am fost împins decât de o structură, PNL, și a făcut-o prin proceduri corecte și bine cunoscute. În spatele meu, dacă ne uităm, nu este nicio structură de tip ocult sau straniu sau vreun laborator dintr-o parte”, a adăugat liberalul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close