Camera Deputaţilor a validat mandatele candidaţilor aleşi în 25 mai

Deputaților a validat miercuri, 11 iunie, mandatele celor cinci candidați aleși în funcția de deputat la alegerile parlamentare parțiale din 25 mai.

Deputații au depus jurământul în plen și au primit cartele de vot.

Astfel, Laura Marin, care a candidat din partea Alianței PSD-UNPR-PC, a obținut un mandat în Colegiul uninominal nr. 9, Circumscripția electorală nr. 18 județul Galați iar Ovidiu Silaghi, tot candidatul Alianței PSD-UNPR-PC, a câștigat în Colegiul uninominal nr. 2, Circumscripția electorală nr. 32, județul Satu Mare.

În Circumscripția electorală nr. 25, județul Ilfov, Colegiul uninominal nr. 4 Camera Deputaților, postul a fost ocupat de candidatul PNL Andrei Daniel Gheorghe iar în Circumscripția electorală nr. 22, județul Hunedoara, Colegiul uninominal nr. 3 a câștigat Petru Sorin Marica — Alianța PSD-UNPR-PC.

Fotoliul de deputat în Colegiul uninominal nr. 3, Circumscripția electorală nr. 37, județul Timiș, îi revine lui Florică Bîrsășteanu (PSD-UNPR-PC).

Mandatele au fost validate cu 293 voturi pentru, niciun un vot împotrivă și nicio abținere. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.