Fotbal: Cupa Mondială – Coreea de Sud şi Japonia 2002

În 2002, a 17-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal a fost organizată în premieră de către două țări: Coreea de Sud și Japonia. Cele două state au fost alese drept gazde de către FIFA în mai 1996. Tot pentru prima dată, turneul final al competiției s-a desfășurat pe continental asiatic. Turneul a debutat la 31 mai și s-a terminat la 30 iunie.

A fost pentru ultima dată în istoria competiției când s-a pus în aplicare regula golului de aur în prelungiri: dacă o partidă din fazele superioare se termina la egalitate, se juca o repriză de prelungiri de 15 minute. Dacă scorul era în continuare egal, se mai juca o repriză. Echipa care reușea să marcheze era declarată câștigătoare.

Brazilia a devenit campioana lumii pentru a cincea oară, cifră record, după ce a depășit Germania în finală cu 2-0. Turcia a învins Coreea de Sud cu 3-2 în meciul pentru locul al treilea.

Ronaldo, care asistase în 1998 la înfrângerea Braziliei de către Franța în finala disputată la Paris, a fost în 2002 eroul Seleçao, marcând două goluri în victoria de la Yokohama. El a încheiat turneul cu opt goluri înscrise, acumulând în trei ediții 15 goluri și doborând recordul deținut de germanul Gerd Muller, cu 14 reușite în două turnee.

Un total de 199 de echipe au participat la preliminariile pentru Cupa Mondială din 2002, care au început încă din 1999. Franța, deținătoarea titlului, și gazdele Coreea de Sud și Japonia au fost calificate automat. A fost ultima dată când campioana en titre s-a calificat automat.

Toate cele șapte națiuni câștigătoare ale trofeului au participat la Cupa Mondială: Argentina, Brazilia, Anglia, Franța, Germania, Italia și Uruguay.

România nu s-a calificat, după un parcurs slab în preliminarii. A făcut parte din grupa europeană 8, pe care a terminat-o pe locul secund. În calificări, bilanțul românilor arăta cinci victorii (1-0 și 2-1 cu Lituania, 2-0 și 2-0 cu Ungaria, 2-0 cu Georgia) două înfrângeri (0-2 și 0-3 cu Italia) și un egal (1-1 cu Georgia). Echipa a fost trimisă la baraj, unde a jucat o dublă tur-retur cu Slovenia. În meciul tur de la Ljubljana, românii au pierdut cu 1-2, deși au deschis scorul (gol Marius Niculae). La București, pe stadionul Ghencea, au făcut 1-1, pe o vreme ploioasă, cu Gică Hagi proaspăt selecționer, asistând la neputința echipei sale de a înscrie încă un gol și de a merge măcar în prelungiri.

Citeste si:  Fotbal: Câinele roşu Spike, noua mascotă a clubului Dinamo

Cele 32 de selecționate care au luat parte la turneul final au fost repartizate astfel: 15 din Europa (Anglia, Belgia, Croația, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovenia, Spania, Suedia și Turcia), cinci din America de Sud (Argentina, Brazilia, Ecuador, Paraguay și Uruguay), trei din America de Nord și Centrală (Costa Rica, Mexic și SUA), cinci din Africa (Africa de Sud, Camerun, Nigeria, Senegal și Tunisia) și patru din Asia (Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită și China).

Un număr record de 20 de stadioane au fost angrenate în organizarea Mondialului. Coreea de Sud a venit cu Blue-Arc Stadium din Daegu, Sang-am Stadium din Seul, Asiad Main Stadium din Busan, Munhak Stadium din Incheon, Big Crown Stadium din Ulsan, cărora li s-au adăugat stadioanele Cupei Mondiale din Suwon, Gwangju, Jeonju, Daejeon și Seogwipo. Cele zece arene din Japonia au fost: International Stadium din Yokohama, Shizuoka Ecopa Stadium din Fukuroi, Nagai Stadium din Osaka, Miyagi Stadium din Rifu, Kobe Wing Stadium, Sapporo Dome, Saitama Stadium 2002, Oita, Niigata și Kashima.

În meciul de deschidere al Mondialului, debutanții din Senegal au șocat o lume întreagă: au învins Franța, deținătoarea titlului, cu 1-0 la Seul, prin golul lui Pape Bouba Diop. Francezii au ‘reușit’ contraperformanța de a nu marca nici măcar un gol pe parcursul turneului, pentru că, în celelalte partide din grupă, au terminat 0-0 cu Uruguay și 0-1 cu Danemarca. S-au întors acasă umiliți și eliminați exact în prima fază a competiției. Pentru senegalezi, era doar începutul. Leii din Teranga au avansat în runda a doua, în care au bătut Suedia datorită golului de aur, dar au cedat în fața Turciei în sferturile de finală, într-o partidă decisă tot în urma unui gol de aur.

Citeste si:  Fotbal: Leo Grozavu, noul antrenor al echipei FC Botoşani

La rândul ei, și reprezentativa Statelor Unite a produs o mare surpriză, după ce a învins Portugalia cu 3-2. Portughezii și-au revenit, au învins Polonia, dar au fost eliminați din grupă de Coreea de Sud. O altă echipă europeană era trimisă acasă de o formație mai slab cotată.

A urmat o nouă surpriză: Argentina și Nigeria au terminat ultimele grupa F. Argentinienii lui Marcelo Bielsa începuseră bine: 1-0 cu Nigeria, dar au fost înfrânți de vechii lor rivali din Anglia cu același scor, în cea mai interesantă partidă din grupe. Căpitanul britanicilor, David Beckham, care trăise drama accidentării la Coupe du Monde 98, a marcat din penalty în poarta sud-americanilor, provocând o adevărată tragedie în tabăra acestora: Batistuta plângând în hohote și declarând că nu va mai avea niciodată ocazia să joace la o Cupă Mondială, Ortega refuzând să dea declarații, iar suporterii înlăcrimați și îndurerați că echipa lor de suflet a fost umilită. Practic, pentru englezi a fost o revanșă: în 1986, la Mondialul din Mexic, argentinienii îi eliminaseră prin golurile înscrise de Maradona, dintre care unul discutabil. Fără Argentina și Nigeria, campionatul a mers mai departe. În lipsa lor, Anglia și Suedia și-au prelungit șederea.

În optimile de finală, gazdele au luat avans. Coreenii antrenați de olandezul Guus Hiddink au reușit să sfideze așteptările: au eliminat Italia prin golul de aur marcat de Ahn Jung Hwan. Italienii nu au acceptat înfrângerea, mai ales că venea din partea unei echipe fără palmares. Totuși, au fost scoși din competiție, iar ziarele au scris a doua zi că nu este primul eșec al italienilor, amintind de înfrângerea din 1966, în fața vecinilor din Coreea de Nord. Asiaticii nu au dezamăgit. Deși era suficient pentru ei să acceadă în sferturi, ei nu s-au oprit aici. Au învins Spania cu aceeași tactică folosită în meciul cu Italia, dar de data aceasta la loviturile de departajare (5-3). S-a spus că formația lui Hiddink dispunea de un psihic puternic, iar punctul lor forte era tocmai unitatea de grup, insuflată de tehnicianul olandez. În plus, coreenii erau susținuți de sute de mii de suporteri, care trăiau pentru prima dată fiorii unei competiții fotbalistice de anvergură.

Citeste si:  Poluarea din Asia poate contribui la intensificarea forţei cicloanelor

În semifinale, gata cu surprizele! Coreenii au fost eliminați de Germania. Și totuși, publicul a invadat străzile, colorându-le în roșu, culoarea echipamentului naționalei.

Cu sprijinul gălăgioșilor săi suporteri, Japonia antrenată de Philippe Troussier a depășit grupa H. Mai întâi, japonezii au scris o filă importantă: prima lor victorie la o Cupă Mondială, care s-a produs împotriva Rusiei. Apoi, a urmat un alt triumf, de data aceasta în fața Tunisiei. Au ajuns în optimi. Aventura Japoniei s-a încheiat aici. A fost eliminată de impresionanta echipă a Turciei, probabil cea mai frumoasă revelație a acelui turneu final.

Turcii nu mai participaseră la un Mondial de jumătate de secol (mai precis, din 1954). Paradoxal, echipa care avea să uimească o lume întreagă abia a trecut de faza grupelor, surclasând la limită Costa Rica, datorită golaverajului. După ce s-au văzut în sferturi, turcii au continuat traiectoria frumoasă. Golul de aur înscris de Ilhan Mansiz a trimis Senegalul acasă și a calificat echipa Turciei în semifinale, pentru prima dată în istorie. Aici, trupa lui Șenol Guneș a dat piept cu ultratitrata echipă a Braziliei. A fost o partidă strânsă, spectaculoasă, care, până la urmă, s-a terminat cu victoria brazilienilor.

Turcii s-au consolat cu medalia de aur, după ce au învins Coreea de Sud cu 3-2, la Daegu. Același Hakan Șukur a dat lovitura de grație, punctând de două ori, după ce coechipierul său Hakan Șukur deschisese scorul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata