Barack Obama, un preşedinte cu o stare de sănătate „excelentă”

38

Starea de sănătate a lui Barack Obama este ‘excelentă’, a transmis joi medicul liderului de la Casa Albă, care a mai precizat într-un raport medical că exercițiile fizice zilnice, alimentația sănătoasă și un stil de viață fără tutun l-au ajutat pe președintele american să rămână într-o formă foarte bună, relatează AFP și Reuters.

„Toate datele clinice indică faptul că președintele este sănătos și că va rămâne așa pe durata președinției sale”, a precizat dr. Ronny Jackson, care a supervizat testele medicale.

Barack Obama, care va împlini 53 de ani la 4 august, „are o alimentație sănătoasă, face exerciții fizice în fiecare zi, nu fumează și nu bea alcool decât ocazional și cu moderație”.

Citeste si:  Persoanele supraponderale inhalează cantităţi mai mari de substanţe poluante

Ritmul cardiac, nivelul colesterolului, tensiunea arterială: dr. Jackson nu a observat nicio anomalie sau sursă de îngrijorare în datele pe care le-a făcut publice ‘cu acordul președintelui’.

O singură aluzie discretă la trecutul de fumător al lui Barack Obama: doctorul relevă în bilanțul său privind sănătatea președintelui folosirea ocazională a gumei de mestecat cu nicotină.

Acest obicei surprinde uneori, în special în străinătate, când președintele mestecă o gumă fără să încerce să ascundă acest lucru. Ultimul exemplu datează de la 6 iunie, la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la debarcarea Aliaților la Ouistreham, în Normandia.

Citeste si:  Barack Obama şi Kim Kardashian, printre cele mai influente personalităţi din lume

Testele medicale au fost realizate în cursul lunii mai 2014. Ultimele examene complete datau din octombrie 2011, reamintește medicul-șef al Casei Albe, care a mai precizat că toate vaccinurile celui de-al 44-a președinte al SUA sunt la zi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata