Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE, ECE sau CEE-ONU) a fost creată de către Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC), în 1947, pentru a încuraja cooperarea economică între statele membre. Pentru a îndeplini acest scop, organizația reunește în prezent 56 de țări din Europa, Asia Centrală și America de Nord pentru a conlucra pe teme economice și probleme sectoriale.
Comisia furnizează analize, consiliere asupra politicilor și asistență guvernelor. În cooperare cu alte părți implicate, în special comunitatea de afaceri, se concentrează pe mandatele ONU din sfera economiei globale. De asemenea, stabilește norme, standarde și convenții pentru a facilita cooperarea internațională în interiorul și în afara regiunii.
Aria de expertiză a UNECE acoperă sectoare precum: cooperarea economică și integrare, energie durabilă, mediu, managementul locuințelor și al terenurilor, populație, statistică, comerț și transporturi. Comisia este responsabilă cu luarea deciziilor strategice și pune la dispoziție un forum pentru dialog asupra evoluțiilor economice regionale.
Înființarea unei Comisii Economice pentru Europa a fost recomandată de ”Subcomisia temporară pentru reconstrucția economică a zonelor devastate”, convocată la 29 iulie 1946, care a raportat Consiliului Economic și Social, la 13 septembrie 1946. La 11 decembrie 1946, la a 55-a reuniune plenară a Adunării Generale a ONU, s-a recomandat în mod unanim înființarea Comisiei Economice pentru Europa ”pentru a acorda ajutor eficient țărilor devastate de război”, explică pagina oficială a UNECE.
La a patra sa sesiune, Consiliul Economic și Social a răspuns recomandărilor și a adoptat, la 28 martie 1947, Rezoluția 36 pentru înființarea ECE. Comisia economică pentru Europa, alături de Comisia Economică pentru Asia și Estul Îndepărtat (ECAFE), fondată în același timp, au fost primele două comisii regionale înființate de Consiliu. A urmat fondarea Comisiei Economice pentru America Latină (ECLA), în martie 1948, Comisia Economică pentru Africa (ECA), în aprilie 1958, și Comisia Economică pentru Asia de Vest (ECWA), în august 1973.
Secretarul general al ONU a convocat prima sesiune a Comisiei în mai 1947, la Geneva, la Biroul European al ONU, care, conform unui articol din termenii de bază ai ECE, a devenit și sediul organizației. Sesiuni următoare ale Comisiei au avut loc la Palatul Națiunilor (Palais des Nations) din Geneva, cu excepția celei de-a 29-a sesiuni, care s-a desfășurat la București, în 1974, la invitația Guvernului României — se menționează în istoricul organizației.
România a dobândit calitatea de membru al UNECE, la 14 decembrie 1955.
Timp de peste 40 de ani, ECE a reprezentat singurul instrument pentru dialogul economic și cooperare între două sisteme diferite în mod radical, Estul și Vestul, în perioada Războiului Rece.
Între realizările organizației din acea perioadă se numără: rețeaua de șosele care leagă toate țările europene (drumurile ”E”), armonizarea semnelor de circulație, standarde de siguranță și antipoluare pentru vehicule cu motor, standarde pentru transportul de produse periculoase pe șosea, pentru produsele agricole perisabile, acorduri pentru procedurile vamale și reglementări comerciale, standarde pentru schimburi electronice, protecția cursurilor de apă și împotriva efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale. După Războiul Rece, ECE s-a concentrat pe procesul de tranziție pentru a facilita integrarea țărilor din Europa Centrală și de Est.