Mazăre caută „gladiatori” pentru carnavalul de la Mamaia când va fi costumat în împăratul roman Cezar

27

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a spus, marți, 17 iunie,că deschiderea carnavalului din stațiunea Mamaia va fi pe 5 iulie, când la prima paradă a carelor alegorice edilul îl va reprezenta pe împăratul roman Cezar.

Mazăre a spus că în prezent își bate capul cu găsirea în țară a „gladiatorilor” care trebuie să îl însoțească pe împăratul Cezar, pentru că astfel de luptători nu există la Constanța, în această zonă fiind doar „mardeiași”.

„Acum îmi bat capul să găsesc luptători pentru că, la carnaval, în fața lui Cezar va fi prezentată și o luptă cu gladiatori. Vor fi prezentate școli de gladiatori, echipamente, o luptă și acum îmi trebuie luptători. (…) Pentru luptători, căutăm în țară, este destul de dificil. (…) La noi, nu avem luptători care să știe să se bată precum gladiatorii, cu săbii și cu scuturi, nu avem așa ceva.

Citeste si:  Cel mai mare tezaur monetar geto-dacic, descoperit la Cacica de un localnic

Noi avem mardeiași”, a afirmat Mazăre în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, instituție unde se prezintă săptămânal conform controlului judiciar sub care se află într-un dosar penal.

La carnavalul din acest sezon estival primarul Radu Mazăre se va mai costuma în faraonul Ramses și domnitorul Ștefan cel Mare.

La această ediție, printre carele alegorice ale cluburilor din stațiunea Mamaia se va afla și propriul car alegoric al Primăriei Constanța, care va fi amenajat pe șasiul unui autobuz dezafectat al regiei de transport în comun. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata