Patinaj: Adrian Ciobanu, reales preşedinte al federaţiei pentru încă un mandat de 4 ani

13

Adrian Ciobanu, candidat unic, a fost reales luni președinte al Federației Române de Patinaj pentru încă un mandat de 4 ani (2014-2018), cu prilejul unei adunări generale de alegeri care a avut loc la sediul FR de Rugby și la care au participat 10 structuri afiliate, cu un total de 20 voturi.

În urma unei ședințe care a durat peste 5 ore, în care unii membri cu drept de vot au pus sub semnul întrebării validitatea alegerilor din cauza nerespectării statutului, Adrian Ciobanu a fost reales președinte cu 17 voturi pentru, 2 împotrivă și 1 abținere. Alegerile s-au derulat în absența unui reprezentant al MTS și legalitatea lor va fi probabil decisă în instanță. De altfel, marți, are loc o altă adunare generală a FR de Patinaj, convocată de un Comitet de inițiativă din care fac parte foștii mari sportivi Cornel Gheorghe și Mihaela Dascălu, la care sunt așteptați reprezentanți de la 29 de cluburi, care probabil vor alege o nouă conducere a federației. MTS, care nu mai finanțează FR de Patinaj din decembrie 2012, va trebui să recunoască una din conduceri sau va lăsa instanța să facă acest lucru. Comitetul de inițiativă a convocat adunarea generală de alegeri din cauză că președintele a întârziat să facă acest lucru, dar apoi a convocat de asemenea o altă adunare generală.

Citeste si:  ECA 2000 SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

La alegerile de luni, Horia Timiș a fost ales vicepreședinte la patinaj viteză, iar Maria Loffler vicepreședinte la patinaj artistic, care l-a învins pe contracandidatul Marius Negrea cu 15-5.

În schimb la funcția de secretar general, Eugen Imecs a decis să se retragă, principalul motiv fiind că această funcție nu este retribuită din cauza situației de la federație.

În Consiliul federal au mai fost aleși ca membri Costin Gheorghe (patinaj viteză), Radu Dorin (patinaj viteză), Olga Nagy (patinaj artistic), Elena Codruța Ivan (patinaj artistic) și Daniela Niță (patinaj role).

Citeste si:  Informare meteo de ploi şi descărcări electrice, de joi după-amiază până sâmbătă, în întreaga ţară

În anul 2013, fără subvenție de MTS, FR de Patinaj a realizat venituri de circa 250.000 lei și a avut cheltuieli de peste 700.000 lei, astfel că federația are în prezent un deficit de circa 453.000 lei. FR de Patinaj a rămas fără finanțare de la MTS din decembrie 2012, când un audit financiar a dezvăluit o serie de nereguli privind cheltuirea banilor de către președinte.

Adrian Ciobanu a anunțat că a dat în judecată persoanele care au efectuat auditul, și implicit MTS, și s-a arătat optimist în privința reluării finanțării.

Președintele FR de Patinaj a deplâns faptul că activitatea nu s-a putut desfășura normal, din cauza acțiunilor foștilor membri ai Consiliului federal, care au înaintat împotriva lui 3 moțiuni de cenzură și au divizat lumea patinajului.

Citeste si:  Mai multe persoane au fost reţinute pentru un omor care a avut loc în 2008

În absența subvenției de la MTS, FR de Patinaj a reușit totuși să organizeze competiții din programul intern și internațional, iar Zoltan Kelemen s-a calificat în finala individuală de la JO 2014, unde a ocupat locul 23, și prezențe în finalele de la CE și CM, unde s-a clasat al 21-lea. Au fost înregistrate performanțe notabile și la competițiile cu role sau patinaj viteză.

Din cauza problemelor financiare, un concurs internațional, Crystal Skate, s-a desfășurat la Galați fără numărul de arbitri solicitați de federația internațională ISU, astfel că punctele primite de concurenți au fost anulate. De asemenea, absența României de la Congresul ISU din acest an ar putea duce la sancțiuni. ISU finanțează anual FR de Patinaj cu circa 33.000-34.000 dolari. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata