Infanta Cristina a fost marea absentă de la ceremonia de proclamare a Regelui Felipe al VI-lea

Sora cea mică a Regelui Felipe al VI-lea, Cristina de Bourbon, a fost exclusă de la festivitățile prilejuite joi la Madrid la ceremonia de proclamare, însă ea este oricum îndepărtată de ceva vreme de familia regală, din cauza inculpării sale și a soțului său, Ińaki Urdangarin, în dosarul deturnării de fonduri publice de la Institutul Noos, amintește cotidianul El Pais.

Cristina de Bourbon era sora cu care Felipe se înțelegea cel mai bine. Împărtășeau hobby-uri și au personalități asemănătoare, mai apropiate mamei lor, regina Sofia. Însă totul s-a schimbat în urmă cu doi ani.

Inculparea lui Ińaki Urdangarin a dus la ruperea relației, iar actualii regi ai Spaniei au întrerupt orice legătură cu ducii de Palma de Mallorca. Astfel, noul rege a vrut să arate foarte clar că respinge comportamentul cumnatului său, iar consilierii i-a susținut decizia, pentru că și-au dat seama de răul pe care procesul l-ar putea aduce coroanei spaniole.

Citeste si:  Regele Felipe al VI-lea va prezida pentru prima oară o şedinţă a consiliului de miniştri

Absența Infantei Cristina a fost joi încă și mai evidentă, pe durata festivităților dedicate ceremoniei de proclamare a Regelui Felipe al VI-lea. În 2 iunie, când regele Juan Carlos și-a anunțat dorința de a-i lăsa tronul fiului său, jurnaliștii care au venit în fața casei ducilor de Palma din Geneva au primit cu surprindere primele declarații ale Infantei Cristina. Surâzătoare, ea le-a răspuns jurnaliștilor, s-a declarat fericită pentru fratele ei și a dat asigurări că „desigur” că a vorbit cu el.

Era prima dată când se menționa faptul că cei doi frați au comunicat.

Citeste si:  Memoria mamelor care îngrijesc copii cu dizabilităţi poate avea de suferit

Cristina a fost marea absentă de miercuri, când în Salonul Coloanelor din Palatul Regal, a fost promulgată legea abdicării, precum și joi, în sala de plen a Congresului Deputaților. Nu a fost chemată, în ciuda faptului că este fiica regelui care a abdicat și sora regelui care tocmai și-a început domnia. Niciodată nu a fost mai clară respingerea venită din partea coroanei pentru comportamentul soțului ei și solidaritatea demonstrată de Cristina față de el.

Situația provocată de cazul Nóos a făcut mult rău monarhiei spaniole. Chiar dacă nimeni nu neagă acest fapt nici în cadrul Casei Regale, situația nu a fost însă motivul decisiv pentru care regele Juan Carlos a vrut să-i predea ștafeta fiului său, dar a avut influență asupra acestuia.

Vreme de multe luni, Regina Sofia a încercat de repetate ori să nu se rupă legăturile de familie și și-a revendicat dreptul de a-și vizita fiica și pe cei patru nepoți, copiii acesteia cu soțul ei — Juan, Pablo, Miguel și Irene. Însă vizitele reginei Sofía au devenit mai discrete. Cristina și-a sărbătorit în 13 iunie fără mama ei ziua de naștere, când a împlinit 49 de ani.

Citeste si:  Șoferii britanici îl duc pe Uber în fața instanței olandeze pentru utilizarea datelor

A venit doar Elena. Astfel, sora cea mare a lui Felipe a devenit marea mediatoare în familie, fiind cea care păstrează legături directe cu toți membrii acesteia. Însă situația nu pare să se schimbe. În zilele următoare, judecătorul José Castro va încheia instrucția cazului Nóos și atunci, situația ducilor de Palma s-ar putea înrăutăți. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata