Petrescu (MFP): Este cea mai consistentă diminuare a CAS pentru angajator, în ultimii 14 ani

Reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor de asigurări sociale aplicată pentru angajator este cea mai consistentă diminuare realizată într-o singură etapă, în ultimii 14 ani, apreciază ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice (MFP), proiectul de lege privind reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor de asigurări sociale plătite de către angajator, măsură care se va aplica începând cu data de 1 octombrie 2014, a anunțat, miercuri, MFP.

‘Este cea mai consistentă diminuare a contribuțiilor de asigurări sociale aplicată pentru angajator, într-o singură etapă, în ultimii 14 ani. Aplicarea acestei măsuri va contribui la atragerea investițiilor și la stimularea muncii în România. Reducerea poverii fiscale asupra forței de muncă va susține crearea de noi locuri de muncă, generând efecte economice pozitive atât pentru companii, cât și pentru salariați. În esență, stimularea ocupării forței de muncă este cea mai bună formă de protecție socială și de creștere a veniturilor individuale, în linie și cu recomandările Comisiei Europene’, a afirmat Ioana-Maria Petrescu, ministrul Finanțelor Publice.

Citeste si:  Bacău: Omul de afaceri Florentin Gorea, arestat; alţi patru inculpaţi în dosar - sub control judiciar

De asemenea, prin utilizarea sumelor relativ disponibilizate se vor asigura surse suplimentare pentru investiții cu impact asupra creșterii economice. Totodată, se asigură condiții pentru o îmbunătățire a performanțelor de competitivitate ale sectorului privat, în condițiile în care România devine mai competitivă prin costuri comparativ cu țările din jur.

Astfel, potrivit proiectului de lege, se diminuează cotele plătite de angajatori în funcție de condițiile de muncă pentru contribuția de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii de la 20,8% la 15,8% pentru condiții normale de muncă, de la 25,8% la 20,8% pentru condiții deosebite de muncă și de la 30,8% la 25,8% pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă.

Citeste si:  Premierul a solicitat Ministerului Sănătăţii să urgenteze actul normativ privind concediile medicale

Potrivit MFP, impactul bugetar estimat pentru aplicarea reducerii CAS pentru ultimul trimestru al acestui an este de 850 de milioane de lei. Pentru anul 2015, impactul bugetar al aplicării acestei măsuri este de 4,8 miliarde de lei.

Impactul aplicării reducerii CAS va fi compensat pentru anul 2014 din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcții, față de sumele estimate. Astfel, sumele declarate de către operatorii economici pentru taxa pe construcții speciale este de 1,449 miliarde de lei, iar la primul termen de plată s-au încasat 710,4 milioane lei, în condițiile în care s-a estimat că în 2014 se vor încasa 488 de milioane de lei din impozitul pe construcții.

Citeste si:  Piaţa gazelor pentru consumatorii non-casnici va fi liberalizată în totalitate de la 1 ianuarie 2015
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata