S-a încheiat divorţul dintre Jennifer Lopez şi Marc Anthony

Jennifer Lopez și Marc Anthony au ajuns la o înțelegere de divorț la aproape trei ani de la anunțul privind despărțirea lor, potrivit documentelor Curții Superioare din Los Angeles, scrie miercuri people.com.

Lopez, 44 de ani, și Anthony, 45 de ani, vor împărți custodia gemenilor Max si Emme, 5 ani, Anthony obținând custodia lor timp de șapte zile pe lună.

Instanța a detaliat modul în care cei doi își vor împărți custodia copiilor în vacanțele școlare, la zilele de naștere și de sărbători, incluzând Crăciunul, Ziua Recunoștinței și Halloween-ul. De asemenea, cei doi au fost de acord să îi protejeze pe gemeni de paparazzi și să se asigure că aceștia „nu sunt expuși la publicitate nedorită.”

Lopez si Anthony s-au căsătorit în iunie 2004, ceremonia de la locuința ei din Beverly Hills fiind nepretențioasă și ferită de ochii lumii.

Ambii cântăreți sunt acum liberi, în mod legal, să se căsătorească cu altcineva. Lopez, care s-a despărțit de Casper Smart, iubitul ei mult mai tânăr, la începutul acestei luni, a declarat pentru revista People, în ianuarie, că nu este sigură dacă s-ar mărita pentru a patra oară.

„Am crezut întotdeauna în aceasta instituție. Eu cred în ea, dar este dificil”, a spus Lopez, care a mărturisit că ea crede în dragoste și în faptul că acesta este cel mai important lucru de pe lume. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.