Importanţa serotoninei pentru sănătate

  • Cum putem creşte în mod natural nivelele de serotonină?

Triptofanul este precursorul serotoninei, acest aminoacid nu este produs de corp, tocmai de aceea trebuie preluat în principal prin intermediul alimentaţiei.

Cantităţile de serotonină din corp sunt responsabile cu starea de bine, de echilibru emoţional şi cu încrederea in sine. În plus, serotonina este implicată şi în procesele de învăţare şi de memorare.

Triptofanul se găseşte în caju (consumat crud), boabe de soia, seminţe de susan, seminţe de floarea soarelui, orez, orz, banane, cartofi, spanac, ciuperci, salată verde, alune de pădure, linte şi humus. Este recomandat de asemenea, consumul bananelor coapte care conţin triptofan ce ajută la reglarea nivelului de potasiu, pe care organismul îl pierde masiv în perioadele de stres.

 Soia şi produsele derivate din aceasta conţin multe fibre care ajută în tratarea perioadelor depresive şi neutralizează anxietatea. Cel mai sănătos este să se folosească produse din soia nemodificată genetic.

Este foarte indicat să se elimine din alimentaţie atât dulciurile rafinate precum şi hidraţii de carbon rafinaţi şi să fie înlocuite cu alimentele de origine vegetală, fructe şi cereale integrale.

 Fructele uscate precum migdalele, nucile sau alunele de pădure conţin nivele ridicate de triptofan, însă fiind destul de grase, trebuie consumate cu măsură, preferabil în cantităţi mici.

Ciocolata neagră creşte nivelele de serotonină, fiind cunoascută ca un aliment antidepresiv natural deoarece produce o senzaţie plăcută de bună-dispoziţie. Ciocolata neagră sau amară (fără adoas de zahăr sau alţi îndulcitori) este de asemenea o sursă foarte bună de fier, magneziu şi potasiu. Este recomandat să se consume moderat, deoarece în cazul persoanelor sensibile poate determina apariţia migrenelor.

 Renunţarea la consumul băuturilor alcoolice este de asemenea foarte importantă, deoarece după starea de euforie pe care o generează, apar stări depresive şi dezechilibre emoţionale.

Pentru creşterea nivelelor de serotonină din organism este foarte utilă respiraţia abdominală, practicarea exerciţiilor fizice timp de cel puţin cincisprezece minute zilnic, realizarea exerciţiilor de relaxare, de meditaţie, etc.

Schimbarea unor activităţi monotone, realizarea lucrurilor noi care ne provoacă bucurie şi încântare, începerea unor proiecte noi care ne entuziasmează ajută de asemenea la creşterea nivelelor de serotonină din corp.

 

Dr. Luca Cătălin

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.