Zimbrul european revine în România după două secole de la dispariţie

12

Zimbrul european a revenit în România după două secole de la dispariție, iar primele 17 animale au ajuns aici în luna mai de la rezervații naturale și crescătorii din întreaga Europă, amintește duminică EFE, într-un material transmis de la București și preluat și de cotidianul La Vanguardia.

Au fost vremuri în care zimbrul european domnea în pădurile de pe continent, din Peninsula Iberică și până în Rusia, însă vânătoarea și înălțimea arborilor l-au eliminat. La fel s-a petrecut și în România, unde zimbrul tocmai a revenit după două secole de la dispariție, în urma unui amplu proiect de repopulare.

Citeste si:  Întorsura Buzăului, polul frigului din România: o destinaţie turistică fascinantă

Primele 17 animale au ajuns aici în luna mai, de la rezervații naturale și crescătorii din întreaga Europă, iar până în luna octombrie, vor fi supravegheate în mod deosebit și se vor afla în semicaptivitate, după care zimbrii vor fi lăsați în libertate în pădurile din Țarcu Armeniș. Această regiune din Carpați a fost aleasă pentru că în trecut a constituit unul dintre habitatele principale ale acestui animal uriaș, iar aici abia dacă există activitate omenească, biodiversitatea este extinsă, și se găsesc și coridoarele ecologice, care ușurează supraviețuirea și reproducerea celui mai mare mamifer din Europa.

Citeste si:  Zimbrăria Neagra de la Bucşani, cea mai mare din ţară

După perioada de adaptare, animalele vor trăi în libertate deplină într-o zonă de 59.000 de hectare. Nu vor mai primi de mâncare de la cei care au organizat repopularea — Rewilding Europe și World Wide Fund România (WWF) — decât dacă iarna va fi prea dură și va forța intervenția omului.

„Este o zi foarte importantă, pentru că în mod normal obișnuim să pierdem astfel de specii, însă astăzi am câștigat una în această zonă”, a declarat directorul WWF din România, Magor Csibi, la momentul sosirii zimbrilor. „Dacă vreme de mulți ani, soluția pentru a apăra ecosistemul se baza pe îndepărtarea oamenilor, acum vedem cum oamenii și natura au șansa de a conviețui”, a mai spus el

Citeste si:  După 200 de ani, zimbrii vor trăi din nou în sălbăticie în Carpaţii Meridionali, graţie unui proiect spectaculos

Această repopulare este o noutate în Europa, pentru că este prima care are loc nu într-o rezervație naturală, ci în locuri în care animalele se vor bucura de deplină libertate de mișcare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata