Tăriceanu anunţă iniţierea unei declaraţii parlamentare prin care să se ceară demisia preşedintelui Băsescu

Președintele Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, a anunțat luni că va iniția o declarație parlamentară prin care să se ceară demisia președintelui Traian Băsescu.

”Eu am astăzi intenția să propun Senatului și ulterior Camerelor reunite adoptarea unei declarații comune prin care să se ceară demisia președintelui. Voi discuta acest lucru cu liderii grupurilor parlamentare din Senat și apoi în Biroul Permanent al Senatului. Demersul Parlamentului, în speță al Senatului, este un demers politic de a cere demisia președintelui într-o astfel de situație.

Nu este rolul Parlamentului sau al Senatului să stabilească vinovății, noi tratăm această chestiune din perspectiva politică, morală și considerăm că președintele în mod normal ar trebui să demisioneze într-o astfel de situație. Eu am și declarat că nu mă aștept la un astfel de gest, dar asta nu înseamnă că Parlamentul trebuie să rămână pasiv, cred că trebuie, ca for principal al democrației și al dezbaterilor politice, să se manifeste”, a declarat Tăriceanu la RFI.

Citeste si:  Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele SUA

Premierul Victor Ponta a anunțat, duminică seară, că în ședința de luni a coaliției de guvernare se va discuta „dacă există sau nu posibilitatea unei acțiuni parlamentare” în legătură cu o declarație prin care Legislativul să ceară demisia președintelui Traian Băsescu, în contextul scandalului în care este implicat fratele acestuia, Mircea Băsescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close