Fotbal – CM 2014: Selecţionerul Italiei şi preşedintele federaţei şi-au anunţat demisiile

9

Selecționerul Italiei, Cesare Prandelli, și președintele Federației italiene de fotbal (FIGC), Giancarlo Abate, și-au anunțat demisia după eliminarea „squadrei azzurra” de la Cupa Mondială 2014, în urma înfrângerii suferite în fața Uruguayului (0-1), marți la Natal, într-o partidă din cadrul Grupei D a competiției.

„Proiectul tehnic era responsabilitatea mea și, cum el a eșuat, am anunțat federația că îmi voi prezenta demisia”, a declarat Prandelli.

„Nu am avut nici măcar o singură ocazie, probabil pentru că echipa este limitată tehnic sau nu este bine structurată. Este responsabilitatea mea, proiectul tehnic nu a funcționat și îmi asum, deci, întreaga responsabilitate”, a adăugat selecționerul italian.

Citeste si:  Fotbal - CM 2014: Presa croată denunţă arbitrajul din meciul cu Brazilia

Prandelli s-a plâns, de asemenea, de ambianța în care a lucrat după ce și-a prelungit contractul cu federația până în 2016, chiar înaintea Mondialului brazilian. „După ce mi-am prelungit contractul, ceva s-a schimbat. Nu știu de ce, dar am fost considerați ca un partid”, a adăugat el.

Președintele Federației italiene de fotbal și-a anunțat la rândul său „demisia irevocabilă” imediat după finalul partidei cu Uruguayul. „Am convocat Consiliul federal, în care îmi voi prezenta demisia irevocabilă. Această decizie a fost luată înaintea Cupei Mondiale”, a spus Giancarlo Abete, care și-a exprimat, în schimb, speranța că „Prandelli va reveni asupra demisiei”.

Citeste si:  Actualul val de frig se datorează unui fenomen de “blocaj” meteo

Pentru naționala Italiei, campioana mondială din 2006, aceasta este a doua eliminare consecutivă în faza grupelor Cupei Mondiale, după cea suferită în 2010, în Africa de Sud, contraperformanță cu care „azzuri” nu s-au mai confruntat din perioada 1962-1966.

Conform presei Italiei, printre posibilii succesori ai lui Cesare Prandelli la cârma naționalei Italiei se numără Roberto Mancini, Luciano Spaletti și Massimiliano Alegri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata