Inițial, suprafața lacului era de 7.420 hectare luciu de apă, dar, în anul 1948 după o serie de lucrări agrotehnice, acesta a fost redusă la circa 2000 de hectare, mai puțin de o treime. Atunci, pe malul Brateșului a fost înființat Șantierul „Ana Pauker” al cărui scop era desecarea zonei pentru ca delta de la Galați să fie transformată în suprafață arabilă.
O mare intervenție care a condus la reducerea suprafeței luciului Brateșului s-a desfășurat între anii 1947-1949, prin realizarea lucrărilor de izolare a lacului de lunca inundabilă și cursul râului Prut. Primul an de exploatare intensivă a fost 1969, iar lucrările de amenajare complexă s-au finalizat în anul 1971, delta devenind doar un teren arabil.
Timp de peste trei decenii, pe suprafața rămasă s-a făcut piscicultură, iar pe mal a fost construit un complex de agrement — Zona „Agrement Brateș” — și a fost amenajată o plajă, „bordată” cu pietre de râu, care în primii ani rivaliza cu cea din Eforie. Acestea au fost falimentate după anul 1989. Pe lângă cele peste 7.400 ha luciu de apă, Brateșul cuprindea și numeroase „unități acvatice naturale”: Babele, Butnaru, Dadova, Daduvel, Gauroaia, Liscanu, Nisipuri, Plutnița, Porcăroaia, Rotunda, Scărișoara, Strâmbele, Tinosul, Vizoiu.
După mulți ani în care a fost abandonat, devenind raiul braconierilor, Lacul Brateș a fost concesionat, în luna august 2008, pentru o perioadă de 49 de ani, societății Piscicola Brateș, pentru a se ocupa de repopularea cu „puiet de două veri” cu exploatarea comercială a fondului piscicol.
Pe malul stâng al lacului a fost amenajată și o plajă cu nisip, spații de cazare, restaurant cu terasă, spații de joacă pentru copii și locuri pentru grătar. Din punct de vedere peisagistic zona este de o frumusețe rară fiind o oază de liniște și relaxare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)