Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, trimis în judecată pentru conflict de interese

Fostul deputat PSD Ioan Cindrea, în prezent președinte al Consiliului Județean Sibiu, a fost trimis vineri, 27 iunie, în judecată de procurorii Parchetului General, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, în perioada octombrie 2009 — februarie 2011, în calitate de deputat, Ioan Cindrea a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a soției sale, Amalia Cindrea, și a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaților.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unei sesizări trimisă de Agenția Națională de Integritate în 2011 la Parchetul General. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.