Harghita: Cel mai mare ştrand cu apă sărată din România s-a deschis la Praid

Cel mai mare ștrand cu apă sărată din România a fost inaugurat sâmbătă, 28 iunie, la Praid, investiția de 1,5 milioane de euro fiind realizată integral din fondurile proprii ale Societății Naționale a Sării.

Șeful Serviciului Turism de la Salina Praid, Ilie Colorian, a declarat că incinta ștrandului are o suprafață de 5.200 de metri pătrați, din care luciu de apă este de 1.942 de metri pătrați.

Copiii au la dispoziție două bazine, cu adâncime cuprinsă între 60 cm și 1,20 m, după care urmează o zonă de trecere pe sub un podeț, de un metru adâncime și se intră apoi în bazinul pentru adulți, care are o adâncime a apei cuprinsă între 1,20 — 1,60 m, acestea fiind interconectate.

Citeste si:  Dan Motreanu şi George Scutaru, trimişi în judecată de DNA

Potrivit lui Ilie Colorian, este vorba de cel mai mare ștrand cu apă sărată din România, cu o concentrație foarte mare a sării, de 220 miligrame pe litru, apa fiind indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatice.

Lucrările efective de construcție au început în luna aprilie 2013 și s-au finalizat la 1 iunie 2014, valoarea investiției fiind de 1,5 milioane de euro, cea mai mare făcută vreodată în domeniul turismului de Societatea Națională a Sării.

”Avem 300 de locuri pe șezlonguri care sunt deja amplasate pe zonele de plajă, restaurant cu autoservire, două baruri exterioare, unul la parter, unul la primul nivel, și un bar în piscină. Zonă de plajă amplasată pe parter și pe etaj. Capacitatea totală este de 520 de locuri. Avem 40 de angajați, ștrandul dispunând de salvamari și de personal medical”, a explicat șeful Serviciului de Turism al Salinei Praid.

Citeste si:  Prognoză ANM: Vremea se răceşte în următoarele două săptămâni; ninsorile apar după data de 25 noiembrie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata