
Modificarea legii petrolului în vederea administrării gazoductului Iaşi-Ungheni, aprobată
Guvernul a aprobat sâmbătă, 28 iunie, o OUG pentru modificarea legii petrolului astfel încât societatea Transgaz să poată administra gazoductul Iași – Ungheni.
„Azi avem pe ordinea de zi un proiect de ordonanță privind completarea legii petrolului și gazelor în așa fel încât gazoductul — înțeleg că inclusiv subtraversarea Prutului a fost finalizată pe partea românească — să poată să intre și în operare”, a afirmat premierul, la începutul ședinței de Guvern.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a explicat, la rândul său, că „proiectul de ordonanță se referă la crearea unei baze legale pentru ca Transgaz să poată prelua rapid activitatea de operare a interconectorului cu Republica Moldova”.
„Avem gazoductul, dar nu avem societatea de operare”, a completat premierul Ponta.
Nicolescu a confirmat faptul că pe partea românească lucrările la gazoduct și subtraversarea Prutului au fost finalizate și a anunțat că luni va merge în zonă pentru a verifica lucrările. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)