Investitorii de retail ar putea genera tranzacţii de 150 milioane lei cu acţiuni Electrica în următoarele 6 luni

Investitorii de retail care au subscris în oferta publică Electrica ar putea genera tranzacții de 150 milioane lei în următoarele 6 luni, cu acțiuni ale acestei companii energetice, potrivit calculelor brokerilor, respectiv peste 35% din valoarea ofertei publice.

Oferta Electrica, încheiată în urmă cu câteva zile, este un record pentru piața de capital românească — 1,95 miliarde lei, iar circa 10.000-11.000 investitorii de retail vor deține acțiuni de peste 400 de milioane de lei.

‘Când componenta de retail într-o astfel de ofertă publică este una substanțială, aceasta generează tranzacții mari și o valoare mare de tranzacționare, dar trebuie ținut cont și de condițiile de piață’, a declarat sâmbătă, la Forumul Investitorilor de Retail de la Neptun, Stere Farmache, membru în Consiliul de Administrație al BVB, fost președinte și director general al BVB.

Citeste si:  Viorica Dăncilă: Opoziția fuge realmente de propria moțiune. Aceasta nu va trece

Farmache a menționat celelalte oferte publice de companii energetice românești, listate la bursă — Transelectrica în 2006, cu 4.700 de subscrieri ale investitorilor de retail, valoarea acțiunilor — 50 milioane lei, care au generat 44.000 tranzacții de 461 milioane lei (374 % raportat la valoarea ofertei) în următoarele 6 luni, Transgaz în 2007 — 11.593 subscrieri / 90 milioane lei, care au generat 12.000 tranzacții de 117 milioane lei în următoarele 6 luni, Romgaz în 2013 — 12.000 de investitori de retail / 343 milioane lei, care au generat 25.000 de tranzacții în valoare de 431 milioane lei (38% din valoarea ofertei) în următoarele 6 luni de la listare.

Citeste si:  BERD: Luăm în calcul achiziţia de acţiuni Electrica, dar nu am luat încă o decizie

Farmache a mai arătat că valoarea medie a portofoliilor investitorilor de retail a crescut în ultima perioadă, conform datelor Fondului de Compensare a Investitorilor.

Un număr de 85.000 de persoane au conturi pe piața de capital, iar valoarea medie a portofoliilor mici (cele compensate integral) este de peste 2.000 de euro, iar a portofoliilor mari (cele compensate parțial) este de peste 200.000 de euro.

Electrica a obținut din listarea la bursă suma de 1,95 miliarde de lei, prețul final din ofertă la care acțiunile vor fi vândute investitorilor mari fiind stabilit la 11 lei pe acțiune.

Citeste si:  Proiectul de OUG care va reduce pensiile şi salariile

Ca urmare a nivelului ridicat de suprasubcriere pe tranșele de retail, Electrica a decis realocarea unui număr de 10.631.325 de acțiuni din tranșa adresată investitorilor instituționali către tranșele de retail.

În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acțiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participația statului să se reducă la aproximativ 48,8%.

Oferta Electrica a adus pe bursa românească aproximativ 2.000 de noi investitori și reprezintă cea mai mare listare la bursă românească și prima privatizare utilizând exclusiv piața de capital autohtonă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata