
Laureaţi ai Premiului Nobel şi sute de tineri cercetători participă la cea de-a 64-a ediţie a Întâlnirilor de la Lindau
Aproximativ 40 de laureați ai Premiului Nobel și peste 600 de tineri cercetători din 80 de țări participă, începând de duminică, 29 iunie, la cea de-a 64-a ediție a Întâlnirilor de la Lindau (Germania), informează EFE, precizând că evenimentul este consacrat medicinei și fiziologiei.
Timp de o săptămână, oamenii de știință vor discuta despre realizările și proiectele lor, un accent deosebit urmând a fi pus pe imunitatea în fața infecțiilor, farmacologia inteligentă și progresele în combaterea cancerului, după cum a explicat un comunicat de presă al organizatorilor.
Este pentru prima dată când numărul femeilor este mai mare decât al bărbaților care iau parte la această întâlnire, pentru care s-au primit mii de cereri de înscriere.
Un moment special al reuniunii inaugurale a fost mesajul trimis de astronautul german Alexander Gerst, care anul trecut a fost prezent la întâlnirea din orașul bavarez și care acum se află la bordul Stației Spațiale Internaționale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)