Ministrul Oprea a dispus ca 800 angajaţi MAI să acţioneze în operaţiunea „Litoral 2014”

16

Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a dispus ca peste 800 de angajați ai MAI să acționeze pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe litoralul Mării Negre, în cadrul operațiunii ‘Litoral 2014’, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică.

„În aplicarea acestui ordin, 400 de polițiști, 300 de jandarmi, 100 de pompieri și polițiști de frontieră se vor afla, zilnic, în misiune, până la sfârșitul sezonului estival. Totodată, de la 1 iulie a.c., în sprijinul forțelor Ministerului Afacerilor Interne din județul Constanța vor fi detașați lunar, de la alte structuri teritoriale, câte 33 de polițiști pentru lunile iulie și august. În funcție de evoluția situației operative, dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice poate fi suplimentat”, precizează sursa citată.

Citeste si:  Gabriel Oprea demisionează din UNPR şi se retrage din politică

În Delta Dunării și la Marea Neagră, Poliția de Frontieră Română va acorda atenție deosebită controlului navelor și al ambarcațiunilor, căutării și salvării vieților omenești pe mare (misiuni de tip „search and rescue”), protecției obiectivelor aflate în zona de competență, respectării normelor privind ordinea și siguranța navigației în zona de competență etc.

„De asemenea, polițiștii rutieri vor asigura monitorizarea și fluidizarea traficului rutier, aceștia urmând să organizeze și să desfășoare acțiuni preventive pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă pe drumurile ce asigură accesul turiștilor către și dinspre litoral. În funcție de evoluția situației operative, polițiștii rutieri vor fi sprijiniți în activitatea proprie de către elicopterele Inspectoratului General de Aviație al MAI care vor asigura monitorizarea traficului rutier pe drumurile utilizate de turiști”, se mai evidențiază în comunicatul MAI. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata