NASA a amânat lansarea primului său satelit pentru măsurarea CO2 din atmosferă

NASA a amânat marți, 1 iulie, în ultima clipă, lansarea primului său satelit de măsurare a nivelurilor de bioxid de carbon (CO2) din atmosferă, principalul gaz cu efect de seră ce contribuie la încălzirea climei.

Lansarea urma să aibă loc noaptea, de la baza aeriană Vandenberg (California, vestul Statelor Unite), cu o rachetă Delta 2 a societății United Launch Alliance, amintește AFP. S-a decis amânarea din cauza unei probleme de circulație a apei în lansator, a anunțat NASA.

Nu s-a fixat deocamdată o altă dată, urmând să se determine cauza problemei tehnice constatate. O nouă tentativă de lansare ar putea avea loc cel mai devreme miercuri dimineață, a declarat comentatorul televiziunii NASA.

Citeste si:  Cea mai scumpă gară din lume îşi deschide porţile la World Trade Center

Satelitul va fi plasat pe o orbită aproape polară, la 705 km altitudine, iar misiunea sa va dura cel puțin doi ani, încheie AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata