Ponta: Cine se ocupă de cine îmi ia mie locul până pe 16 noiembrie, va pleca din partid a doua zi

17

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni, 30 iunie, la Orăștie, că prioritatea pentru toți membrii partidului rămâne campania pentru alegerile prezidențiale, afirmând că aceia care se vor ocupa mai mult de cine îi va succeda la șefia PSD vor fi dați afară din partid.

‘Asta am discutat cu colegii mei și am spus că cel care până pe 16 noiembrie, în loc să se ocupe de campania prezidențială, se ocupă de cine îmi ia mie locul, va pleca din partid a doua zi când aflăm acest lucru. E o înțelegere a noastră, a tuturor. Cei mai mulți dintre noi am trecut prin perioada 2004 și 2009, când unii eram în campanie alții împărțeau pielea ursului din pădure. Ori, dacă vreți, cea mai importantă discuție de azi a fost exact aceasta: și anume, stimați colegi, toată lumea trage în campanie. Dacă câștigăm funcția de președinte, atunci discutăm după 17 (noiembrie, n.r.) de cine va fi președintele partidului’, a spus Ponta.

Citeste si:  44,6% dintre români, de acord cu votul obligatoriu

El a arătat că partidul are organizate structurile de conducere și nu se va ‘opri în loc’ de la o singură persoană.

‘Avem structuri ale partidului, avem președinte executiv, secretar general, vicepreședinți, nu se oprește așa partidul în loc, de la o singură persoană, dar putem să pierdem dacă în loc să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facem, ne concentrăm pe o bătălie care nu are obiect’, a conchis Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata