Campionatul Naţional de minifotbal reuneşte cele mai bune 20 de echipe din ţară

17

Ediția din 2014 a Campionatului Național de minifotbal, găzduită în premieră de Roman, reunește la start cele mai valoroase 20 de echipe din întreaga țară, potrivit unui comunicat.

Întrecerea va debuta joi 3 iulie, odată cu desfășurarea jocurilor din faza grupelor. Sferturile de finală vor avea loc sâmbătă, începând de la ora 14,00, pentru ca întâlnirile din cadrul ”careului de ași” și ultimul act să se desfășoare duminică.

De-a lungul celor șapte ediții disputate până acum, au ridicat marele trofeu deasupra capului echipele Macrogrup Zalău (2007), Magic Iași (2008, 2009, 2010, 1012), Consiliul Județean Buzău (2011) și Juventus Sibiu (2013).

Citeste si:  Plângerea Gabrielei Firea împotriva lui Traian Băsescu, trimisă la CCR; se cere analizarea imunităţii preşedintelui

Importanța ediției din acest an a Campionatului Național de minifotbal este dată și de interesul foarte ridicat al mass-media, meciurile urmând să fie transmise în direct de postul Sport.ro începând cu faza sferturilor de finală, precizează comunicatul semnat de președintele Federației de Minifotbal din România, fostul arbitru Ioan Onicaș.

Evoluția jucătorilor la această competiție va fi un criteriu decisiv privind selecția în echipa naționala a Romaniei în perspectiva participării la MiniEuro 2014 (Eilat/Israel, 23-27 noiembrie). România este câștigătoarea tuturor celor patru ediții organizate pana acum (2010 — Slovacia, 2011 — România, 2012 — Moldova și 2013 — Grecia).

Citeste si:  Blocuri de până la zece etaje în ansamblul rezidenţial Greenfield, în apropierea Pădurii Băneasa

Duminică 29 iunie, Consiliul Județean Buzău a câștigat Cupa României la minifotbal, a cărei ediție 2014 a fost găzduită de Sibiu. În finală, echipa buzoiană a învins pe AEM Timișoara cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare (0-0 la finalul timpului regulamentar). Locul al treilea a fost adjudecat de Cireșarii București, echipă victorioasă în finala mică în fața formației Marcă Înregistrată Sibiu cu scorul de 2-1.

Golgheterul competiției a fost Gabriel Tănase (Marcă Înregistrată Sibiu), iar cel mai bun portar a fost desemnat Marius Nistor (AEM Timișoara). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata