Cinci ţări din Balcanii de Vest şi Republica Moldova aderă la programul ”Horizon 2020” al UE

19
Cinci țări din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Republica Moldova au semnat marți pentru aderarea la ”Horizon 2020”, noul program al UE de cercetare și inovare pe șapte ani, informează agențiile Moldpres și Xinhua.

Cele șase țări, care au cooperat toate la cercetare și inovare cu UE în cadrul programului pe șapte ani FP7, au semnat acordurile de asociere la Bruxelles împreună cu Robert-Jan Smits, director general pentru cercetare și inovare la Comisia Europeană.

Acordurile de asociere, care vor fi aplicate retroactiv de la 1 ianuarie 2014, vor permite entităților de cercetare și inovare din cele șase țări să beneficieze de oportunitățile oferite de programul ”Horizon 2020”.

Citeste si:  România străluceşte la Bienala de la Veneţia

De asemenea, toate cele șase țări vor trebui să se bazeze pe experiența lor din cadrul programului FP7 și să acționeze pentru întărirea capacităților naționale de cercetare și inovare pentru a beneficia pe deplin de avantajele programului ”Horizon 2020”.

”Acordurile semnate astăzi sunt benefice pentru aceste țări și pentru Uniunea Europeană. Cooperarea crescândă în cercetare și inovare va duce la noi oportunități pentru creșterea economică, competitivitate și locuri de muncă în economia lor”, a declarat Maire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință.

Citeste si:  Tibetul a cunoscut un boom turistic în 2014

Programul ”Horizon 2020” este prevăzut pentru perioada 2014-2020 și la el sunt acum asociate 10 țări, odată cu aderarea astăzi a celor șase. Moldpres amintește că Orizont 2020 este cel mai mare program de cercetare și inovare al UE cu fonduri de aproape 80 de miliarde de euro disponibile pentru o perioadă de șapte ani (2014-2020). Scopul principal al proiectului este de a încuraja descoperirile în domeniul științei și de a transforma ideile din laborator în produse pe piață. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata