Nu vedem un risc de deflaţie în România; inflaţia medie anuală este în jur de 2% , declară Mugur Isărescu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat, marți, că nu vede riscul apariției deflației, în condițiile în care inflația medie anuală este în jur de 2%, însă nu are certitudinea asupra faptului că inflația scăzută va rămâne „acolo unde pare să fie în prezent”.

„Nu vedem un risc de deflație în România, dacă vă uitați la inflația medie anuală este în jur de 2%, mai are, dacă se va duce sub 1%, deci nu la acest lucru ne-am referit, ci la incertitudini în general și legat de faptul că această evoluție favorabilă a prețurilor este legată de evoluția prețurilor agroalimentare. Avem și un efect de bază, care în septembrie va dispărea, este vorba de TVA-ul la pâine, sunt incertitudini în ceea ce privește prețul țițeiului, nu le putem descifra în prezent. Dacă ar fi să ne luăm după comentarii, prețul țițeiului o poate lua în ambele direcții. Deci incertitudinile nu sunt multe, sunt două pe care le-am trecut separat: deficitul de cerere și o îmbunătățire a anticipațiilor inflaționiste. Publicul, piețele, cred din ce în ce mai mult că România a ajuns în situația unei inflații scăzute, deci nu suntem siguri că această traiectorie, care este sensibil îmbunătățită față de traiectoria de la începutul anului, este una de durată, adică nu se termină în partea a doua a anului, se duce și în 2015”, a spus Isărescu.

Acesta a afirmat că algoritmul BNR este ca rata de politică monetară să țintească inflația pe termen mediu.

„Ne uităm, bineînțeles, că a ajuns la 0,9% în mai și e posibil să scadă chiar mai mult inflația medie pe 12 luni, dar ne uităm la traiectoria peste 12-14 luni, aceea ne interesează mai mult. În ceea ce privește variațiile pe termen scurt, lucrăm mai mult cu managementul lichidităților, iar dobânzile în piața monetară au rolul, împreună cu evoluția, flexibilitatea cursului, să se adreseze variației conjuncturale”, a explicat Mugur Isărescu.

Șeful BNR a adăugat că nu are certitudinea asupra faptului că inflația scăzută va rămâne acolo unde pare să fie în prezent.

„Avem o traiectorie până spre sfârșitul anului care este aproape cu certitudine sub cea de la începutul anului și o reducere semnificativă. Când spunem că nu este consolidată, lucrând cu prognoze pe doi ani, dincolo de acest an și pentru anul următor, tendințele încă nu sunt consolidate. Nu avem certitudinea că această traiectorie este ireversibil mai joasă. Pot să apară volatilități, pentru că o bună parte din această evoluție vine din prețurile volatile. S-ar putea ca la anul să avem altă perspectivă și atunci ne trebuie mult mai multe elemente ca să spunem că traiectoria este consolidată și în baza ei luăm o decizie de politică monetară. Rata de politică monetară de 3,5% a fost bine poziționată, suntem într-un proces de considerare, ca să nu zic de reconsiderare, trebuie să vedem în ce măsură traiectoria este una de durată”, a subliniat guvernatorul BNR, întrebat dacă actuala prognoză de inflație nu mai este de actualitate.

De asemenea, Mugur Isărescu consideră că trăim într-o perioadă în care în multe țări are loc o represiune financiară, iar cel care economisește este într-un fel penalizat cu dobânzi real negative.

„Personal — și am văzut că majoritatea membrilor CA, ca să nu spun toți, împărtășesc acest punct de vedere — nu văd deloc necesară, ca să nu spun că mi se pare neeficient sau chiar periculos, o alunecare în direcția în care și România descurajează economisirea. Este un punct de vedere foarte important în deciziile noastre viitoare, mai ales că știm că băncile, dacă noi vom mișca rata de politică monetară, primul lucru pe care îl fac este să reducă rata dobânzii la depozite, nu la credite. Dimpotrivă, cu managementul lichidității, experiența ne-a arătat că suntem mult mai eficienți în a încuraja băncile să reducă dobânzile la creditare. Este vorba de maniera în care dozăm instrumentele.

Mult mai eficient pentru asemenea perioadă și astfel de situații este managementul lichidității, decât rata dobânzii de politică monetară”, a mai menționat Mugur Isărescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.