Rusia interzice importul de bovine şi carne de vită din România

27

Autoritatea federală sanitar veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor) a interzis importurile de bovine, carne de vită și produse din carne din România acuzând o epidemie de ‘encefalopatie spongiformă bovină’ (ESB), cunoscută ca boala vacii nebune, transmite ITAR-TASS.

Conform comunicatului Rosselkhoznadzor publicat marți seara, interdicția se aplică și la proteinele procesate de origine animală, la hrana animalelor provenită din astfel de proteine, la făina de carne și la resturile din oase.

„Epidemia de ‘encefalopatie spongiformă bovină’ în România a fost înregistrată de Oficiul Internațional de Epizootii (OIE)”, se arată în știrea publicată de ITAR TASS.

Citeste si:  Diplomaţii ruşi, obligaţi să se căsătorească cu persoane cu cetăţenie rusă

În aprilie, Rospotrebnadzor a suspendat importurile de produse lactate de la șase companii din Ucraina, un semn al înrăutățirii relațiilor comerciale dintre cele două țări după anexarea Crimeii de către Rusia.

Rospotrebnadzor a afirmat într-un comunicat că, în urma efectuării testelor de laborator, a constatat faptul că produsele încalcă reglementările privind lactatele.

Pe de alte parte, autoritățile naționale sanitare veterinare contrazic informațiile menționate, afirmând că Rusia nu importă bovine, carne de vită și produse din carne din România, iar ‘epidemia’ la care se face referire este de fapt un caz izolat, atipic de ESB, care nu pune în pericol sănătatea omului. De asemenea, în Romania nu s-a înregistrat niciodată forma clasică de ‘encefalopatie spongiformă bovină’ (ESB), au afirmat reprezentanții ANSVSA.

Citeste si:  Rachetele iraniene ar putea deveni un pericol pentru Europa în următorii 3-4 ani

La începutul lunii iunie, România a primit din partea Organizației Internaționale de Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaște statutul de țară cu risc neglijabil pentru ‘boala vacii nebune’.

România a efectuat analize timp de șapte ani pentru a putea primi acest standard din partea OIE, ‘standardul de top din cele trei pe care le emite’.

Din cele 178 de state membre OIE, doar 25 au standardul de risc neglijabil la fel ca al României, 20 au risc controlat, iar restul țărilor sunt cu risc nedeterminat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata