Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504) – documentar

La 2 iulie 2014 se împlinesc 510 ani de la moartea domnului Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), personalitate marcantă a Evului Mediu românesc.

La 20 iunie 1992, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română: Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cel mai de seamă descendent al descălecătorilor maramureșeni ai Țării Moldovei, intrat în istorie sub numele de Ștefan cel Mare, s-ar fi născut pe la 1434 la Borzești, fiind întâiul fiu al voievodului Bogdan al II-lea (1449-1451) și al soției sale Oltea.

Asociat la tron și purtând titlul de ”voievod” în vremea domniei tatălui său, viitorul domn luase calea pribegiei, petrecând câțiva ani în Transilvania, unde Iancu de Hunedoara (1441-1456) i-a oferit probabil adăpost în virtutea tratatului din 1450. Aici s-a familiarizat cu tacticile militare ale acestuia, care îmbinau elemente de artă militară din estul, centrul și apusul Europei.

Cu o forță militară pusă la dispoziție de către Vlad Țepeș (1448; 1456-1472; 1476), la care s-au adăugat partizanii săi din sudul Moldovei, Ștefan cel Mare a obținut o victorie categorică la Doljești (Dolhești), în ziua de 12 aprilie 1457, asupra oastei lui Petru Aron, obligându-l pe acesta să se retragă la Camenița.

Pe câmpul de la Direptate, situat mai degrabă în apropierea locului luptei abia încheiat, adică în zona Mirceștilor din ținutul Roman, Ștefan a fost proclamat domn legiuit al țării de către toate stările întrunite și ”a luat schiptrul Moldovei”, după ce a primit ungerea din partea mitropolitului Teoctist.

A găsit o țară sărăcită, sfâșiată de luptele dintre diverșii pretendenți la domnia Moldovei, o țară ce plătea tribut turcilor începând cu anul 1456. Domnitorul amână lupta antiotomană pentru independență timp de 18 ani (1457-1475) consimțind să plătească tribut Porții.

În asemenea circumstanțe, domnitorul a trebuit să inițieze ample măsuri de redresare a situației social-economice.

Pentru a-și asigura suportul politic necesar stabilității guvernării, Ștefan cel Mare a eliminat tendințele marii boierimi de anarhie și de nesupunere față de puterea centrală, a favorizat consolidarea economică a țărănimii libere (răzeșii), a încurajat clasa negustorească și legăturile comerciale externe.

În plus, a acordat o atenție aparte structurilor militare tradiționale ale țării (”oastea cea mică” — structură militară permanentă, și ”oastea cea mare” — chemată numai în caz de atac extern), susținând introducerea unei discipline mai riguroase și ameliorarea dotării.

Măsurile sale militare au vizat și întărirea capacității defensive a țării, prin consolidarea și modernizarea cetăților Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamț, Crăciuna.

De asemenea, pe plan extern încheie un sistem de alianțe și are în vedere consolidarea legăturilor cu voievozii celorlalte țări române. Îl învinge pe Matei Corvin la Baia (1467), iar pe tătari la Lipnic (1470).

În acest context, consolidat pe plan intern și extern, Ștefan refuză plata tributului.

Încep războaiele de apărare a Moldovei: marea biruință de la Vaslui sau Podul Înalt (10 ianuarie 1475), înfrânt în încleștarea de la Războieni (26 iulie 1476), dar prin retragerea în cetățile Moldovei și apărarea lor transformă înfrângerea în biruință.

Victoria obținută la Vaslui a fost relatată în letopisețul de la Bistrița astfel: ”Și au biruit atunci Ștefan voievod și au căzut atunci mulțime nenumărată de oameni și mulți și fără de număr au fost prinși de vii, care mai apoi au fost tăiați, numai pe unul îl lăsară viu, pe fiul lui Sac-bașa; și steagurile lor împreună cu schiptrele cele mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre … iar Ștefan se întoarse cu oștenii săi ca un biruitor în scaunul său din Suceava”.

Câțiva ani mai târziu, Mahomed al II-lea invadează Moldova și cucerește Chilia și Cetatea Albă (1848) provocând o spărtură în sistemul de apărare al Moldovei. După doi ani, Ștefan îi înfrânge din nou pe turci în Bătălia de la Scheia (1486). Întrucât Imperiul Otoman încheie pace cu Veneția (1479), cu Ungaria (1483) și cu Polonia (1487), Ștefan este nevoit să plătească suma de 5.000 de ducați și să încheie pace cu sultanul (1489).

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.