Italia: 75 de refugiaţi daţi dispăruţi într-un naufragiu

15

Aproximativ 75 de persoane sunt date dispărute după un naufragiu, a anunțat miercuri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) în Italia, citând supraviețuitori aduși marți în portul italian Catania (Sicilia), relatează AFP.

”Un grup de 27 de persoane transportate marți dimineața de nave ale dispozitivului ‘Mare Nostrum’ în Catania a afirmat că alte 75 de persoane, care prin urmare ar fi dispărut în mare, se aflau în ambarcațiunea cu care ele călătoreau”, se afirmă într-un comunicat al UNHCR.

”Potrivit elementelor deținute până în prezent, naufragiul ar fi avut loc din cauza stării foarte proaste a bărcii pneumatice, care era supraîncărcată, deoarece la bordul ei erau 101 persoane”, a declarat procurorul Cataniei, Giovanni Salvi, care a deschis o anchetă în legătură cu încă o nouă catastrofă în materie de imigrație, potrivit media.

Citeste si:  11.84 percent of OMV Petrom shares might be put up for sale

Naufragiul ar fi avut loc în aceste zile în Canalul Siciliei, brațul mediteranean care separă Africa de Nord de coastele italiene. El are loc la trei zile după descoperirea a 45 de cadavre la bordul unei alte ambarcațiuni cu refugiați.

Conform procurorului Cataniei, ancheta deschisă de polițe și căpitănia portului ar indica faptul că ”aproximativ 70 de persoane sunt dispărute în acest naufragiu și 27 au fost salvate de o navă cargo’, dar că ”informațiile sunt provizorii”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata