Franţa: 65% dintre alegători nu doresc ca Nicolas Sarkozy să candideze la prezidenţiale

Aproape două treimi dintre francezi (65%) nu doresc ca fostul președinte Nicolas Sarkozy să se participe la alegerile prezidențiale din 2017, dar sunt și mai numeroși (70%) cei care cred că el va candida, potrivit unui sondaj realizat de BVA pentru Itélé și Le Parisien-Aujourd’hui en France, citat de AFP.

La întrebarea dacă doresc ca Nicolas Sarkozy să se prezinte la alegerile prezidențiale din 2017, 65% dintre persoanele chestionate au răspuns „nu”, 33% „da”, iar 2% nu s-au pronunțat.

Dacă 94% dintre simpatizanții stângii nu vor ca fostul președinte să candideze pentru un nou mandat în fruntea statului, 62% dintre simpatizanții dreptei susțin această idee, o proporție care a atins 78% printre partizanii UMP (opoziție), partidul din care face parte Nicolas Sarkozy, conform rezultatelor acestei anchete.

Întrebați dacă sunt de părere că Nicolas Sarkozy se va prezenta la prezidențialele din 2017, 70% dintre subiecți au răspuns „da”, cu un procent mai puțin decât în martie, 28% „nu”, iar 2% nu s-au pronunțat.

În ce privește posibilitatea ca, indiferent de problemele în curs, „UMP să îl prezinte, totuși, pe Nicolas Sarkozy” în calitate de candidat la prezidențiale, 57% dintre francezi au răspuns negativ, 41% pozitiv, iar 2% nu au avut nicio părere.

Sondajul a fost realizat după punerea sub acuzare, miercuri, a fostului șef al statului, în special pentru corupție activă și trafic activ de influență.

Ancheta a fost realizată prin metoda cotelor pe un eșantion reprezentativ de 1.057 de persoane în vârstă de cel puțin 18 ani, recrutate prin telefon și chestionate pe internet, pe 3 și 4 iulie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.