„Privighetoarea” de la marginea lumii – Domnica Trop

23

Rapsodul Domnica Trop trăiește în mijlocul munților Mehedințiului, la Izverna, într-o casă bătrânească, răzlețită de restul lumii. De câte ori are posibilitatea, când cineva străin îi trece pragul, mărturisește că s-a născut cu cântecul pe buze, mama ei fiind una dintre bocitoarele de seamă ale satului.

Prima ei ieșire pe scenă a fost la 27 de ani, când învățătorul Vasile Căpăstraru i-a prezentat-o Mariei Ciobanu și lui Ion Dolănescu, în 1973, când în sat s-a organizat un spectacol folcloric.

„Acești mari artiști m-au dus, tot în 1973, la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde mi s-a înmânat un premiu special și de atunci am început să cutreier țara în lung și lat, prin intermediul radioului, desigur, că nu pot pleca de acasă, să-l las pe Gheorghe, bărbatu-miu, singur cu vitele și toate cele”, a declarat  Domnica Trop.

Citeste si:  Totalul sumelor refuzate de bănci la plată a scăzut în ianuarie cu 46,5%, până la 298 milioane de lei

Repertoriul cântăreței este bogat în piese muzicale străvechi, multe fiind împrumutate de interpreți renumiți din țară. Are puține discuri, dar cântecele ei au devenit celebre în lumea iubitorilor de folclor autentic.

„Cele mai renumite sunt: Mărie, Mărie, S-o legat, neică, legat, Ursitoare, ursitoare, Fire-al naibului de dor, Șarpe, șarpe din dudău. Le-am cântat și le cânt și acum. În ele se află sufletul neamului meu, freamătul codrului din apropiere, zborul păsărilor ce-mi umbresc câteodată ochiul”, spune dada Domnica, așa cum îi spun oamenii de sat.

Citeste si:  Isărescu: O întărire a monedei naţionale nu este de dorit, pentru că ar presupune menţinerea salariilor la niveluri scăzute

Pereții odăilor sunt tapisați cu chilimuri țesute de mâna ei și a fetelor, iarna, ,,când afară șuieră vântul ca zmeul din povestea lui Eminescu” și nu e nimic de făcut pe lângă casă.

„Când m-am dus la București, Marioara Murărescu mi-a promis că mă așteaptă în gară, dar ca să mă recunoască mi-a cerut să vin îmbrăcată în costum popular. Așa am făcut. Se uita lumea la mine ca la urs, eu nu știu acum dacă costumul popular pe care-l moștenisem de la mama era de vină sau fiindcă mă văzuseră la televizor”, și-a amintit Domnica Trop.

Citeste si:  Ancheta în cazul primarului Constanţei îl vizează şi pe fratele său

În lada cu zestre păstrează în jur de 20 de costume populare, de fiecare dintre ele având legată câte o amintire. „Sunt unice și valoroase. Mulți au vrut să mi le cumpere, dar eu am refuzat. Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”, spune Domnica Trop și descopăr în vocea ei încrâncenarea țăranului care nu vrea ,,să se despartă de eternitatea lui”.

Dar viața la țară a Domnicăi Trop nu este ușoară, „au coborât ca un blestem” peste trupul ei firav, măcinat de diabet. Statul îi dă o pensie de până la 500 lei, dar jumătate din „banii ăștia scumpi se duc pe medicamente”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata