Voiculescu: Am pus bazele unui ONG care va investiga toate activităţile lui Traian Băsescu

23

Fondatorul PC, Dan Voiculescu, a anunțat duminică, 6 iulie, într-o conferință de presă, că a pus bazele unei organizații neguvernamentale care va avea ca obiect de activitate „scoaterea la iveală” a activităților lui Traian Băsescu de după 1989.

„Am pus bazele primei organizații neguvernamentale care va avea ca obiect de activitate descoperirea și scoaterea la iveală a tuturor activităților lui Traian Băsescu de după 1989 și mai ales din ultimii zece ani, de când este președintele României”, a afirmat Voiculescu.

Potrivit acestuia, organizația va lucra în sistemul legal al ONG-urilor.

„Va fi o organizație de investigații și cu metode legale va încerca să aducă în fața opiniei publice și a instituțiilor statului toate activitățile lui Traian Băsescu”, a mai spus fondatorul PC.

Citeste si:  Băsescu, despre anularea brandului "Steaua": Mi se pare incorect; la cât a cheltuit Becali, e o mizerie

Dan Voiculescu a precizat că nu va răspunde decât întrebărilor pe teme politice, nu și celor legate de dosarele în care este implicat, având în vedere existența unei ordonanțe de control judiciar pe numele său. „Nu mi se spune direct, dar cred că așa este corect, să mă abțin la a comenta procesele”, a declarat Voiculescu.

El a susținut însă că nu există nicio probă materială în ceea ce îl privește.

„Am stat să mă gândesc. Știind că nu am făcut nimic, că nu sunt cu nimic vinovat, că în toate dosarele nu există nicio probă materială directă sau indirectă la adresa mea. Am făcut o analiză și o introspecție interioară. După ce Antena 3 a difuzat probele care au stat probabil la baza arestării fratelui președintelui României, a pornit o avalanșă, o răbufnire a unui grup de oameni care imediat au declanșat fel de fel de atacuri nefondate și nebazate pe nimic concret. Îmi doresc ca România să devină un stat de drept autentic, în care libertatea persoanei e apărată, în care procurorii și judecătorii sunt echidistanți”, a afirmat Voiculescu.

Citeste si:  Băsescu: Cazanciuc a minţit şi nu a făcut modificările la Codul de Procedură Penală

De asemenea, el a mai ținut să precizeze: „Nu mai sunt implicat în activități comerciale din 2004. Asta e valabil și pentru pământuri, și pentru acțiuni, și pentru tot ce vreți dumneavoastră”.

În aceeași conferință, Dan Voiculescu a anunțat că și-a propus scoaterea unui manual format numai din studii de caz, având în acest sens „discuții foarte avansate cu profesori renumiți din dreptul penal”. „Vor fi selectate cele mai aberante cazuri din justiția română din ultima perioadă, multe confirmate de CEDO și mi-aș dori ca acest manual să fie predat studenților la Drept și tradus în alte limbi. E o încercare de a evita să se întâmple pe viitor acte juridice ilegale, făcute chiar de cei care ar trebui să slujească justiția”, a declarat el. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citeste si:  Trei medici de la Spitalul de Arşi, arestaţi în dosarul operaţiilor estetice
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata