Mai mult de jumătate dintre piloţii brazilieni recunosc că aţipesc la manşă

Mai mult de jumătate dintre piloții brazilieni de pe curse comerciale recunosc că li s-a întâmplat să adormă în timp ce se aflau la manșa unei curse interne sau internaționale, conform unui studiu realizat de Asociația Braziliană a Piloților Civili de Aviație (Abrapac), transmite Xinhua.

Aproximativ 57% dintre piloți recunosc că au ațipit în timpul unei curse interne, iar procentul crește la 70% pentru cursele internaționale, mai lungi. De asemenea, 20% dintre piloții care au susținut că nu au adormit niciodată la manșă au precizat că au cunoștință de cel puțin un coleg care a adormit pe o cursă internă, iar 15% cunosc cel puțin un coleg care a adormit pe o cursă internațională.

Citeste si:  Piloții TAROM se delimitează de declarația colegului care a spus că Mezei s-ar fi îndrăgostit de Cuc

„O siestă neintenționată poate fi foarte periculoasă la manșa avionului. Faptul că nu reușești să rămâi alert este foarte periculos pentru că în situații de urgență sau în situații neașteptate este nevoie de un timp rapid de reacție pentru a nu se produce greșeli”, conform unui comunicat al agenției.

Același studiu identifică orarul neregulat drept principala problemă cu care se confruntă piloții brazilieni. În special cursele de noapte pot deveni foarte obositoare în acest context. Piloții intervievați au făcut o listă cu factorii cei mai obositori pentru ei, printre aceștia numărându-se zilele lungi de muncă în care operează mai multe curse, cursele de noapte și faptul că dispun de prea puțin timp de odihnă între curse.

Citeste si:  Efectele devastatoare ale căldurii asupra sănătăţii omului

Un alt factor care trebuie subliniat este că piloții lucrează, în medie, câte patru nopți consecutive, conform studiului. Alte studii din domeniu indică faptul că riscul de producere a unui accident în cazul zborurilor desfășurate de același pilot în patru nopți consecutive crește cu 36% față de cazul în care respectivul pilot ar desfășura o singură tură de noapte. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata