Argeş: Instanţa a respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de Cristian Cioacă

16

Curtea de Apel Pitești a respins, miercuri, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat definitiv la 15 ani și 8 luni de închisoare în dosarul uciderii soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Cererea a fost respinsă ca nefondată, decizia instanței fiind definitivă, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată din Argeș.

Pe rolul Curții de Apel Pitești se mai află două contestații în anulare formulate de Cristian Cioacă împotriva condamnării definitive, ele urmând să fie conexate într-un singur dosar, conform unei hotărâri pronunțate de instanță pe 7 iulie.

„Trimite cauza de față din dosarul înregistrat sub numărul 687/46/2014 al Curții de Apel Pitești la dosarul cu numărul 679/46/2014, înregistrat la aceeași instanță ce are ca obiect aceeași contestație în anulare formulată de condamnatul Cioacă Constantin-Cristian împotriva deciziei penale nr. 358 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, în vederea discutării conexării acestor dosare”, se arată în încheierea de ședință.

Citeste si:  Curtea de Apel Piteşti ar putea pronunţa miercuri sentinţa în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă

Cioacă înregistrase și la Tribunalul Argeș o cerere de revizuire, ce avea ca obiect sentința de condamnare pronunțată de instanța de fond. El a depus însă, ulterior, o cerere de renunțare la judecată, iar instanța a dispus, printr-o hotărâre pronunțată pe 8 iulie, anularea cererii de revizuire.

Cristian Cioacă se află la Penitenciarul Colibași din data de 18 iunie, când Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, sentința fiind una definitivă.

Citeste si:  Curtea de Apel Piteşti a amânat cu încă două săptămâni pronunţarea sentinţei în dosarul Cioacă

Curtea de Apel l-a condamnat pe inculpat, conform prevederilor noului Cod penal, la 15 ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi pentru lovituri cauzatoare de moarte și la doi ani de închisoare pentru profanare de cadavre. Pedepsele au fost contopite, Cioacă urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 15 ani, la care se adaugă un spor de opt luni de închisoare.

În plus, instanța a dispus majorarea daunelor morale pe care inculpatul trebuie să le achite fiului minor, dar și mamei, fratelui și fiului Elodiei Ghinescu, părților civile în dosar.

Citeste si:  Cristian Cioacă a fost eliberat din închisoare

„Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părților civile (…) de la 100.000 euro la 150.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Emilia, de la 50.000 euro la 100.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Robert Constantin. Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părții civile Cioacă Patrick-Matei de la 100.000 euro la 130.000 euro și stabilește ca prestația periodică lunară acordată acesteia să fie achitată de inculpat până la împlinirea de către partea civilă a vârstei majoratului, iar după această dată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani”, se arată în sentință. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata