Mirabela Dauer, un ”rac înaintaş”

Este o artistă care, confirmă proverbul, potrivit căruia esențele tari se păstrează în sticluțe mici. Mirabela Dauer – care la 9 iulie 2014 împlinește 67 de ani – a fost mereu alintată de colegi ”Piticot”, pentru că e ”o mână de om”, dar cu o voce puternică și un timbru care au impresionat mereu fanii.

Mira — cum îi spun prietenii — s-a născut la București, la 9 iulie 1947, și a început cariera muzicală în 1963, cântând în formația Roșu și Negru. Din 1967 urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu, avându-i corepetitori pe Marius Țeicu și Marius Popp.

Și-a dorit să devină sportivă, fotbalul și baschetul erau sporturile sale preferate, dar pașii au călăuzit-o spre o carieră artistică remarcabilă. Melodiile care i-au fost încredințate au devenit șlagăre mult iubite de public.

Citeste si:  Leacuri din grădină: Prunele uscate

A adorat și gimnastica, dar a iubit și cântecul, chiar dacă au existat momente în care considera că a cânta este o deprindere „prea de fetiță”, iar profesoara de balet de la clubul sportiv școlar, la care se antrena, a trimis-o la Casa de Cultură „Turturele”. N-a cântat de la început muzică ușoară. La Școala populară de artă a intepretat piese folclorice din repertoriul Angelei Moldovan.

„La Casa de Cultură ‘Turturele’ am cântat cu Big-bandul — radio — care cântau la serile de dans joia și sâmbăta. Cu Miki Ampoitan. Ce formație! Ca să pot cânta m-am înscris la toate cercurile! Nu eram prezentată la niciun om de televiziune sau de radio care venea la sală, până când m-am plictisit și mi-am luat singură viața în mâini. Pe mine nu poate spune că m-a făcut cineva cântăreață. George Grigoriu spunea: „Asta mică, Piticuța, poate să fie mândră, că pe asta nu a ajutat-o nimeni. Ba, din contră, toată lumea i-a pus piedici”, se destăinuie artista pe blogul personal.

Citeste si:  Petru Crăciun (Cegedim): Piaţa farmaceutică va înregistra o scădere

Compozitorul Viorel Popescu a numit-o, pentru perseverența ei, ”racul înaintaș”.

A debutat oficial în 1970, în cadrul emisiunii TV Tele-top, cu melodia ”De când te-am întâlnit”, compusă de Marius Țeicu. În același an a obținut și prima distincție artistică — Premiul special al juriului—, pe scena Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia, următorul an câștigând, pe scena aceluiași festival, Premiul de interpretare.

A întreprins turnee în Iugoslavia și, împreună cu colectivul Teatrului ”Constantin Tănase”, în toate țările Europei de Est, dar și în Germania, Israel și Cuba. În 1974 a început seria colaborărilor cu televiziunea poloneză, apărând în show-urile prezentate de studiourile TV din Varșovia, Katovice și Kracovia. A participat la Festivalul ”Lira Bratislavei” din Cehoslovacia, acompaniată de formația Mondial (1975).

Citeste si:  Rihanna, prima artistă care depăşeşte 100 de milioane de single-uri digitale vândute în SUA
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata