Gorghiu: Băsescu nu doreşte altceva decât să introducă PMP şi pe Udrea în jocul politic

21

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat miercuri,că președintele Traian Băsescu, prin afirmațiile sale critice referitoare la fuziunea PDL-PNL, nu dorește altceva decât să o introducă pe Elena Udrea și PMP în jocul politic.

„E o declarație de om căruia nu i-a reușit proiectul cu PMP-ul, văzând rezultatele la europarlamentare, care își dorește să aibă un candidat la prezidențiale în persoana Elenei Udrea și care nu visează altceva decât să o introducă pe Elena Udrea și PMP în jocul politic. Din fericire, atât PNL, cât și PDL au un proiect care și-a asumat în mod clar și public excluderea Elenei Udrea și a PMP-ului din această formulă de dreapta pe care o vom realiza chiar la sfârșitul acestei luni într-un Congres”, a afirmat Alina Gorghiu.

Citeste si:  Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind posibilităţile de pescuit pentru 2021

Potrivit purtătorului de cuvânt al liberalilor, PNL este singurul partid a cărei conducere și-a dat demisia după rezultatele obținute la europarlamentare, respingând astfel afirmația șefului statului conform căreia proiectul fuziunii ar fi fost un „subterfugiu” prin care PNL și PDL ar fi încercat să nu dea socoteală propriilor partide pentru rezultatele slabe la alegerile pentru PE.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu se va putea realiza fuziunea între PNL și PDL, soluția cea mai bună pentru dreapta politică fiind susținerea unui candidat unic la prezidențiale în baza unui protocol de alianță. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata