Ada Solomon: Mă consider mai degrabă europeancă decât româncă

17

Producătoarea de film Ada Solomon a declarat miercuri, 10 iulie, la dezbaterea „O nouă viziune asupra Europei”, că se consideră „mai degrabă europeancă decât româncă”.

„Cred că noi, ca formare, suntem profund europeni, dincolo de diferențele de statut social dintre noi”, a spus producătoarea de film.

Reprezentanța Comisiei Europene a organizat miercuri seară, la librăria Humanitas Cișmigiu, dezbaterea „O nouă viziune asupra Europei” la care au participat Corina Șuteu, manager cultural, expert al Consiliului Europei, Ada Solomon, producătoare de film, membră în Consiliul Academiei Europene de Film, Ioana Pârvulescu, scriitoare, laureată a Premiului european pentru literatură, ediția 2013, Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România și, ca moderator, Mircea Vasilescu, redactor-șef al publicației „Dilema Veche”.

Citeste si:  Comenzile noi din industria prelucrătoare

Întâlnirea a avut ca scop discutarea imaginii Uniunii Europene în prezent, prin perspectiva poveștilor despre această zonă geografică și culturală. Angela Filote a amintit că alegerile europarlamentare de anul acesta au arătat că există un mare grup de oameni care și-a pierdut încrederea în UE.

„La alegeri, o parte dintre europeni au tras un semnal de alarmă și au spus ‘nu ne mai place Europa'”, a declarat ea, adăugând că, probabil, concepția asupra spațiului european este dominată de aspecte birocratice. „Cel mai mare spațiu l-am ocupat noi, funcționarii, care nu suntem prea buni povestitori (…). A ieșit că Europa este un șir de cifre”, a adăugat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

La rândul său, Ioana Pârvulescu a trecut în revistă maniera în care a fost văzută, global, Europa, în presa română de-a lungul timpului, dar și felul în care sunt văzuți românii la nivel european. Astfel, scriitoarea a spus că, în cinematografie, România este ilustrată ca „țară a dragonilor” („Harry Potter”), a vampirilor sau ca țară de origine a unor fotbaliști care vorbesc o limbă imposibilă.

Citeste si:  Olt: Mașină condusă de un adolescent de 16 ani, beat, lovită de autospeciala de poliție

În replică, Ada Solomon a spus că această viziune a străinilor asupra României nu este neapărat una negativă. „Mie îmi convine că suntem o țară de basm”, a spus ea.

Pe de altă parte, Corina Șuteu a susținut că, în prezent, se poate vorbi de globalizare. „Generațiile tinere trăiesc într-un context foarte globalizat”, a afirmat ea.

Dezbaterea de miercuri a fost organizată în avanpremiera Festivalului „Dilema Veche” de la Alba Iulia, festival ce se va desfășura în perioada 22-24 august. Ediția din acest an a festivalului va oferi ocazia continuării dezbaterii privind relația dintre identitatea locală și cea europeană. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata