Tenis: Simona Halep, calificată în sferturile turneului BRD Bucharest Open

12

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, joi, după ce a dispus de sârboaica Aleksandra Krunic, cu 6-2, 6-4, în optimile de finală.

Halep (22 de ani, numărul 3 mondial) s-a impus după o oră și 11 minute în fața unei adversare de 21 de ani, aflată pe locul 155 în lume.

Debutul meciului a fost echilibrat, fiecare jucătoare reușind să își fructifice serviciul, dar Halep a reușit break-ul la 2-2, după care a dominat întâlnirea și și-a adjudecat primul set cu 6-2, în 28 de minute. Setul secund a început tot cu Krunic în avantaj (1-0), după care Simona a salvat o minge de break, a egalat (1-1), iar apoi a trecut în avantaj după ce a câștigat pe serviciul adversarei (2-1). Atât Halep, cât și Krunic au avut probleme în continuare în a-și fructifica serviciul, înregistrându-se șapte break-uri consecutive (5-4), înainte ca Simona să își câștige serviciul, setul (6-4) și meciul.

Citeste si:  Tenis: Roger Federer a triumfat pentru a şaptea oară în turneul de la Halle

Halep și-a asigurat un cec de 5.900 dolari și 60 puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe Lara Arruabarrena Vecino (Spania), care în turul anterior a trecut de turcoaica Cagla Buyukakcay, cu 7-5, 3-6, 7-6 (6). Simona Halep a învins-o pe iberică în ambele meciuri directe, anul trecut la Hobart în primul tur, cu 6-3, 6-2, și anul acesta la Madrid, 6-4, 6-4, în turul secund. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata