Adeverinţele de atestare a promovării Bacalaureatului sunt valabile 12 luni şi pot fi folosite şi în străinătate

19

Adeverințele care atestă promovarea Bacalaureatului de către absolvenții de clasa a XII-a au o valabilitate de 12 luni atât în țară cât și în străinătate, precizează un comunicat de presă remis, duminică, de către Ministerul Educației Naționale (MEN).

Instituția precizează că adeverințele pot fi ridicate începând din data de 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităților de învățământ.

„Adeverințele pot fi utilizate atât în țară, cât și în străinătate, pentru înscrierea în instituțiile de învățământ superior, fără riscul de a fi respinse. Toate universitățile din România au luat act de această situație, iar Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverință emis de inspectoratele școlare românești către baza de date a rețelei internaționale ERIC — NARIC”, se arată în comunicatul amintit.

Citeste si:  Oracol vechi de 600 de ani, pe rafturile Bibliotecii Judeţene din Iaşi

Potrivit aceleiași surse, prin intermediul rețelei menționate se comunică toate informațiile în materie de recunoaștere și echivalare a documentelor oficiale emise de instituțiile statelor și de alte instituții de învățământ.

Decizia privind emiterea acestor adeverințe a fost reiterată duminică, 13 iulie, de ministrul Educației, Remus Pricopie, în cadrul videoconferinței desfășurate la sediul MEN. La videoconferință au participat reprezentanții inspectoratelor școlare județene, reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din România și reprezentanții Consiliului Elevilor, mai precizează comunicat MEN. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata