Judeţul Mureş: prezentare

49

Suprafața totală: 6.714 kmp
Numărul orașelor: 11, dintre care 4 municipii: Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Târnăveni
Numărul comunelor: 91
Numărul satelor: 464

Județul Mureș este situat în zona central-nord-estică a țării în centrul Podișului Transilvaniei. Se învecinează la Nord-Est cu Suceava, la Est cu Harghita, la Sud-Est cu Brașov, la Sud cu Sibiu, la Vest cu județul Cluj, la Nord cu Bistrița-Năsăud, iar la Sud-Vest cu județul Alba.

Teritoriul județului ocupă 2,8% din suprafața țării, Mureș situându-se pe locul 13 ca mărime.

Conform Recensământului din 2011, populația stabilă a județului Mureș este de 550.846 persoane. Populația stabilă a municipiului Târgu Mureș, reședința de județ, este de 134.290 persoane, iar în celelalte muncipii: Reghin — 33.281, Sighișoara — 28.102, Târnăveni — 22.075. Numărul locuitorilor din celelalte șapte orașe este cuprins între 15.328 (Luduș) și 5.166 (Sângeorgiu de Pădure). În municipii și orașe trăiesc 276.773 persoane, reprezentând 50,2% din totalul populației stabile.

La Recensământul din 2011, 527.299 persoane (din totalul celor 550.846 persoane) au furnizat informații privind etnia. S-au declarat români 277.372 persoane (52,6%). Populația de etnie maghiară înregistrată a fost de 200.858 persoane (38,1%), numărul celor care s-au declarat romi a fost de 46.947 persoane (8,9%), iar numărul celor care s-au declarat germani a fost de 1.478 persoane (0,3%), potrivit INS Direcția Județeană de Statistică Mureș.

Citeste si:  Fazele lunii nu afectează somnul

Situat în interiorul arcului carpatic, județul Mureș are un relief armonios și dispune de resurse naturale bogate și variate. Relieful colinar și de podiș ocupă jumătate din suprafață, cealaltă jumătate revenind dealurilor subcarpatice și munților. Depresiunea intracarpatică coboară ușor în trepte, de la piscurile munților vulcanici Călimani și Gurghiu, spre mijlocul Câmpiei Transilvaniei (276 m), brăzdată de Valea Mureșului și fragmentată de afluenții acestuia. Unitățile de deal cu interfluvii domoale de 500-600 m altitudine aparțin Podișului Transilvaniei. Altitudinea minimă de pe teritoriul județului este 276 m (Câmpia Transilvaniei), iar altitudinea maximă 2.100 m (Vârful Pietrosu din Munții Călimani).

În relieful județului se deosebesc trei unități: Câmpia Colinară a Transilvaniei cu altitudinea de 400-500 m la Nord de râul Mureș; Podișul Târnavelor, extins la Sud de Mureș (450-700 m); Subcarpații Transilvaniei în partea de Est a județului, în zona cutelor diapire (600-1.000 m).

Rețeaua hidrografică a județului aparține în totalitate bazinului râului Mureș, principalul colector de apă în întregul bazin al Transilvaniei, care străbate teritoriul județului pe o lungime de 187 km. Lacuri, iazuri și bazine de retenție completează hidrografia județului. Pe râuri s-au creat o serie de iazuri de interes piscicol (lacurile Zau de Câmpie — 133 ha, Șăulia — 48 ha, Tăureni — 53 ha). Lacul Fărăgău prezintă importanță științifică pentru flora și fauna sa, iar lacurile antropogene de la Ideciu de Jos, Jabenița și Sângiorgiu de Mureș cu apă sărată, prezintă interes balneoclimateric local. O importanță deosebită o prezintă complexul lacustru de la Sovata unde se evidențieză Lacu Ursu, fiind considerat cel mai caracteristic lac heliotermic din Europa.

Citeste si:  Pasiunea pentru meşteşugurile populare, reînviată... de greutăţile vieţii

Pădurile și terenurile cu vegetație forestieră acoperă o suprafață de 208.400 ha (31% din suprafața județului). Principalele zone forestiere sunt concentrate în jumătatea estică a județului, în regiunile de munte, dealuri premontane și în partea estică mai înaltă a Podișului Transilvaniei.

Potrivit Asociației Județene de Turism Mureș, în județ sunt delimitate 14 arii naturale protejate cu o suprafață totală de 28.359 ha, reprezentând 1,7% din totalul ariilor protejate din regiunea Centru și 8,1% din totalul ariilor protejate la nivel național. Flora și fauna caracteristice podișului Transilvaniei sunt ocrotite în numeroase rezervații: Pădurea seculară de stejari de pe terenurile mlăștinoase de la Mociar, bujorul românesc din Valea Botei Mari de la Zau de Câmpie, poiana de narcise de lângă Gurghiu și Parcul dendrologic din Gurghiu, laleaua pestriță din pajiștile de pe Valea Gurghiului. Lista ariilor protejate mai cuprinde: Parcul Național Călimani Sud, Rezervația peisagistică defileul Deda — Toplița, Rezervația naturală lacul Fărăgău, Pădurea Săbed, Rezervația de stejar pufos Sighișoara, Stejarii seculari de la Breite, Lacul Ursu și arboretele limitrofe, Rezervația Laleaua pestriță Vălenii de Mureș, Poiana Narciselor Gurghiu, Rezervația peisagistică Seaca, Arboretul cu Chamaecyparis Lawsoniana.

Citeste si:  Cioloş: Vom investi în patru centre de arşi la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti

Cele mai importante resurse naturale ale județului sunt zăcămintele de gaz metan, peste 60% din producția națională fiind extrasă de pe teritoriul județului Mureș. Pe lângă acestea, în județ se mai exploatează și alte resurse: sare, roci de construcție (argile, nisipuri, pietrișuri, roci vulcanice), izvoare minerale clorosodice, lemn.

Economia județului Mureș este structurată pe sectoarele: servicii (circa 50%), industrie (circa 30%), construcții (9%) și agricultură (11%). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata